Fraţilor preaiubiţi, să ne smerim pe noi înşine, ca să fim vrednici de iubirea lui Dumnezeu, ca Domnul să ne Împodobească cu smerenia şi blândeţea Sa şi să ne facem vrednici de lăcaşurile cereşti pe care ni le-a gătit Domnul (Ioan 14, 2-3).

Domnul iubeşte pe toţi oamenii, dar încă mai mult îl iubeşte pe cel care Îl caută.

Mare şi necuprins este Domnul nostru, dar pentru noi El S-a micşorat ca să-L cunoaştem şi să-L iubim, ca din iubirea lui Dumnezeu să uităm pământul, să trăim în ceruri şi să vedem slava Domnului.

Celor pe care i-a ales, Domnul le dă un har atât de mare, că în iubirea lor îmbrăţişează tot pământul, lumea întreagă, şi sufletele lor ard de dorinţa ca toţi oamenii să se mântuiască şi să vadă slava Domnului.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2000, p. 122)