Veacul acesta nu are întru sine nici un fel de pace şi linişte. Răutatea şi patimile omeneşti niciodată nu pot da pace şi linişte sufletului, însă aduc neîncetată tulburare şi zbucium. Un rău a plecat, altul a venit; unul a dispărut, altul s-a ivit, asemenea talazurilor şi asemenea vânturilor. Pururi şi neîncetat, sufletul se luptă nu doar cu suferinţele dinafară, ci şi mai mult cu patimile cele lăuntrice - trăieşte necazuri, luptă neîncetată, atât dinafară, cât şi lăuntric. Desfătarea trupească, frumuseţea trecătoare şi toată desfătarea vremelnică, celor fără de băgare de seamă li se pare a fi ceva măreţ, însă de va cerceta cineva cu de-amănuntul, va afla multă amărăciune şi tulburare a sufletului. De aceea, Domnul, Care pe toate bine le vede, nu zadarnic porunceşte să urâm aceste amăgitoare desfătări, pentru ca noi fără de împiedicare să ne avântăm către alte desfătări - veşnice, paşnice, către mângâiere necurmată şi pace.

(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Alfabetul duhovnicesc, Editura Sophia, București, 2007, p. 57)