Cel ce brodează tunici rupte, brodează în chip potrivit, iar monahul ce a păcătuit, venind la pocăinţă, îşi repară viaţa cuvioasă. Giuvaergiul, căutând, va afla mărgăritare, iar monahul nevoitor îl va afla pe Hristos. Strălucirea cerului este minunată când e senin, așa și monahul slujitor, în vremea cercetării lui, cu slavă se va slăvi. Veşmântul este stricat de molii, iar amărăciunea monahului, din pricina uitării învăţăturii, ucide sufletul. Când luna se micşorează, încetează lumina ei, iar monahul, ostenindu-se şi întunecându-se prin scăderea din strălucirea nevoinţei, şi-a pierdut plata.

Candela luminoasă se atârnă de tavan prin lanţul meşteşugit, ca să lumineze celor ce umblă, iar monahul care se leapădă de cele pământeşti se uneşte cu cele cereşti, tras în sus de cuvântul dreptăţii care îi luminează pe cei ce se apropie de el. Veşmântul pătat cu sânge nu va mai fi curat, iar monahul vorbind cu vicleşug este veşmânt demonilor. Piatra aruncată în ulcior îl va sparge și cuvântul cu bună rânduială al monahului va supune pe cel dimpreună cu el în ascultare. Cu sare se va drege orice mâncare arsă cu foc, iar în harisma îndemnului monahului se vor îndulci gâtlejurile înţelepţilor. Laţul vânătorului este pentru păsările care caută miriştea, iar monahul mândru  este prigonitorul sărmanilor care, din lipsă, cer pâine. Când femeia naşte în dureri, îndoită este bucuria după naştere, şi răbdarea monahului, viață liniştită și bucurie cerească.

(Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, Viața și cuvinte de folos, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 59-60)