O, omule, nu te îndoi în privința vindecării sufletului, apropiindu-te de Doctorul ceresc. Nu spune: „Cine va achita pe nelegiuit sau pe ucigaș sau pe curvar sau pe cel de alt neam, pe elin sau pe samaritean sau pe vameș în relele făptuite?”.

De vreme ce, printr-un singur cuvânt, prin pocăință, i-a vindecat pe toți, zicând: „Nu am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși la pocăință” și nu trebuie să fie oamenii necredincioși prin deznădejde, avem loc de iertare de la Stăpânul. Ci să ne îngrijim ca prin pocăință să ne ferim de fapte rele, pentru a nu ne desfăta de viața aceasta. Căci ca să ne cruțe pe noi, a spus prin profetul: „Și voi depărta fărădelegea din Iacob”.

Are și ucigașul pocăință. Căci tâlharul pe cruce prin cuvântul mărturisirii a devenit moștenitor al Raiului. Dar chiar dacă ai și curvit, apropie-te, nu uita de râul lacrimilor desfrânatei, care, exprimând prin sărutări dorul inimii pentru mărturisire, a primit răcorirea iertării. După cum și David, suspinând, striga: „Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți, spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi”.

(Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, Cuvinte ascetice, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 87)