Când privirea noastră se întoarce spre sfinți, când medităm la ei, se naște în noi dorirea după viața lor. Vedem adevărul lor, familiaritatea lor cu Dumnezeu, viața lor simplă, smerită, însângerată, dar bucuroasă și plină de pace. Vedem că erau și ei muritori, păcătoși ca și noi, și că au trecut prin aceleași etape prin care trecem și noi. Unde mă aflu eu acum erau odinioară și ei, care acum sunt sfinți în cer.

Dorește pe sfinți. Doresc  - înseamnă că prin imaginație, cu inima și, mai ales, cu mintea mea și cu pofta, pun pe cineva în fața mea palpabil, văzut și, prin urmare, vreau să-l introduc în existența mea. Vorbește sfântului, urmează-l, dorește-l, fă-l al tău. Cere-i rugăciunile, orice ai nevoie. De obicei, ceea ce cerem, Dumnezeu ne dă prin intermediul sfinților. Face aceasta ca să nu se strice echilibrul legăturilor dintre noi.  Lucrează ca și noi în slujirile noastre. O slujire depinde de alta și așa unul devine părtaș al harismelor și rugăciunilor celuilalt. […]

Rîvna lor (a sfinților) să te ardă și să-ți mănânce tot ce este păcătos, vinovat, rău, lumesc în tine, așa cum focul mistuie lemnul.

Prin urmare, dacă-ți spun să te rogi neîncetat, să te rogi bine, să nu crezi că e greu. Cheia simplității este: iubește pe credincioși, exploatează credința și inima lor milostivă și dorește pe sfinți. După aceea, Dumnezeu devine întreg al tău.

(Arhimandrit Emilianos Simonepetritul, Avva Isaia, cuvinte ascetice, Editura Sf. Nectarie, p. 300-301)