Năzuieşte neîncetat şi cu toată inima spre slava cea veşnică, după porunca Domnului. Nimic să nu consideri, suflete, mai cinstit şi mai scump decât iubirea dumnezeiască căci ea, de obicei, fiind economul dumnezeiesc al obştii întregii dumnezeiri, se arată ca un luptător straşnic, nebiruit şi foarte puternic pentru potrivnicii săi. Cu dragoste înflăcărată lipeşte-te de Iisus ca şi cum cineva s-ar lega sufleteşte de părintele său iubit. Teme-te de El ca de Domnul şi grăbeşte-te să împlineşti toate poruncile Lui, ca un rob înţelept. Dorinţa dumnezeiască nu poate în nici un chip să sălăşluiască mult în inimă dacă este cuprinsă de lenevia dăunătoare ci îşi ia zborul din cauza greutăţii cumplite, lăsând tot lăuntrul tău lipsit de lumină. Încălzeşte-te cu focul dumnezeiesc al Dătătorului de viaţă şi predă-te Dumnezeului celui viu ca o jertfă curată şi vie.

Viaţa monahală, suflete, e asemenea unui câmp pe care se seamănă grâu şi are nevoie de mare sârguinţă. Dacă vrei să îţi aducă spice multroditoare, care constituie hrana vitelor, iar nu mărăcini şi orice iarbă murdară, atunci trezeşte-te şi munceşte ca să aduci Domnului rodul tău însutit sau de şaizeci sau de treizeci. Acest lucru este cerut şi de la aceia care s-au unit după lege cu femeile. Străduieşte-te să te arăţi Făcătorului tău ceresc cu bunătăţile pământului iar nu cu piatră, nici cu mărăcini. Căci, sau din cauza trândăviei ai fost prădat de păsările dăunătoare care au răpit ceea ce a fost sădit de sus în inima ta, sau din cauza arşiţei împrejurărilor triste [spicele] se usucă imediat deoarece nu sunt înrădăcinate în adâncul inimii, sau prin grijile, dăunătoare ale vieţii acesteia, care sunt ca nişte mărăcini, sunt înăbuşite şi nu aduci rod ceresc.

(Sfântul Maxim Grecul, Viața și cuvinte de folos, Editura Bunavestire, Galați, 2002, pp. 78-79)