Foarte caracteristică este povestirea pe care o relatează bătrânul învățător Constantin Stavrogiannis, din satul Desilla, pe care o și redăm mai jos. Este o mărturie demnă de crezut, lesne de înțeles și curată, având în vedere și profesia martorului. Cred că fiecare pelerin, vizitând spațiul sfânt în care s-a jertfit cuvioasa Teodora, dobândește multe trăiri și reprezentări, văzând cum un număr mare de oameni din țara noastră și din întreaga lume aleargă însetați până acolo. Iată, deci, cum își expune bunul dascăl gândurile și constatările:

„Mă trag din satul Desilla, din regiunea  Messinia. Când aveam 15-16 ani am mers în satul Vasta din Arkadia și împreună cu rudele m-am dus la bisericuța cuvioasei Teodora. Am văzut un așezământ învechit și pe acoperișul lui copaci foarte înalți. Intrând în bisericuță, care era oarecum întunecată, am văzut cum de pe tavan atârnă în jos, ca o pânză de păianjen, rădăcini mari și mici care ne ajungeau până la creștet. Am văzut, desigur copacii de deasupra bisericuței, dar mintea mea  nu s-a gândit cum stau ei pe acoperiș și cum de nu căzuseră până atunci.

Acum aproape zece ani am vizitat împreună cu soția mea bisericuța cuvioasei Teodora, unde ne-am întânit cu un bătrân din satul Vasta, care ne-a povestit o întâmplare din trecut. Era copil de 12-15 ani – în vremea aceea - și, la praznicul cuvioasei Teodora, după Sfânta Liturghie s-a făcut ospăț. În toiul ospățului s-au întâmplat niște certuri serioase și episcopul Megalopolului, când a aflat asta, a poruncit ca de anul viitor să nu se mai facă praznic la bisericuță.

După oprirea praznicului, apele izvorului aflat lângă temeliile bisericii au încetat să mai curgă. Noaptea, cuvioasa Teodora i s-a arătat - în vis - episcopului și i-a zis: „N-ar fi trebuit să-mi interzici praznicele. Dorința mea este ca în fiecare an să mi se săvârșească praznic”. După aceea, episcopul a fost nevoit să îngăduie ca praznicele să  se reia, încât izvorul a început imediat să curgă ca mai înainte. De asemenea, ne-a spus că în același an, iarna, în valea cuvioasei Teodora, dar și în regiunea din jur, a căzut zăpadă multă și au bătut vânturi puternice. Acestea au făcut mari daune și au fost smulși copaci și rupte ramuri. (Am văzut cu ochii noștri.) Din copacii cuvioasei Teodora n-a fost ruptă nici măcar o rămurică”.

În fine, trebuie să mai spun că, după cum mi-a mărturisit sora mea, Ecaterina Mandelou, în vechime, cuvioasa Teodora era cinstită în fiecare an în marțea Paștilor (Marțea Luminată) și nu la 11 septembrie”.

(Monahul Longhin Gherontianou, Cuvioasa fecioară mucenică Teodora din Peloponez, Editura Egumenița 2007, pp. 154-156)