„Tatăl Nostru”(...) tra, la, la, ca la serbarea gâtuită de frigul din căminul cultural... Aşa am spus-o de şapte ori, de o mie de ori, c-aşa e bine la deochi, la examene, la masă.

Of, Domnul meu şi Dumnezeul meu!

Aş vrea să trăiesc în această rugăciune ca în zilele Facerii.

Tatăl Nostru, Care eşti în Ceruri,

De Te-aş îmbrăţişa în două cuvinte, alintat şi smerit, cu triluri de inimă de copilaş, la emoţia destăinuirii zborului explorator de Duh sau întinare!

Sfinţească-se Numele Tău!

De Te-aş simţi, în adiere de vânt lin, clocotind detoxifiant şi tonifiant în toate cele dinlăuntru ale mele!

Vină Împărăţia Ta!

Să simt că vine o vacanţă, să Te respire sufletul meu în icoane şi în toate mănăstirile de sute de ani. Apoi, să vină artele şi înţelepciunile curate, să stau aşa, comod, îngenunchiat, în odaia de Sus, minunându-mă de priveliştea Ta.

Facă-se Voia Ta,

Să Te las în Pace cu toată grija cea lumească şi Fiat!

Precum în Cer aşa şi pe Pământ,

Veselie, cântec, joc şi voie bună, precum în Cer!

Pâinea noastră cea spre fiinţă!

Iubita mea, Copiii mei, Cântecul, Cuvântul, Floarea culeasă, Fructul gustat, Pâinea respirând a pâine, Vinul bun, Trupul şi Sângele Tău!

Dă-ne-o nouă astăzi!

Proaspătă şi senină! Ficatul să fie îngăduitor civilizaţiei chimice, plămânii să se spele-n flori de salcâmi, sângele meu să se împrospăteze cu Sângele Tău, creierul să Te ţină-n minte, inima să ţină-n Viaţă, templul Duhului Sfânt.

Şi ne iartă nouă greşelile noastre,

Precum şi noi iertăm greşiţilor noştri!

Să iert şi gata! Să iert idilic şi naiv, să pierd cariile şi moliile împărăţiilor cu reclame şi zgârie- nori! Nu pentru răsplată, Tu, Părinte al îndurării şi milei, mă ierţi ! Nu vreau să gândesc prietenia cu Tine în politici economice.

O, de-aş putea ierta ca Tine, Doamne! Să iert nimicurile zilei, cum ierţi Tu păcatele grele! Copilăreşte-mă, Doamne!

Şi nu ne duce pe noi în ispită,

Nu-mi lăsa mintea să provoace scenarii de pofte şi deşertăciuni!

Nu mă hrăni cu duhurile lumeşti, ce mă otrăvesc neuro-vegetativ!

Nu mă viscoli şi nu mă arde peste puterea mea, că nu-Ţi sunt de folos spaimele şi căderile pe Cale!

Şi ne izbăveşte de cel viclean,

Curăţeşte- mi paharul pe dinlăuntru cu blândeţea şi smerenia Ta cu inima, cu nevinovăţia, curăţenia şi frumuseţea Măicuţei Tale, cu începutul înţelepciunii.

(...) şi cel viclean, fermecător sau urât mirositor, pleacă singur din vase curate.

Amin!