Trebuie să-l iubim pe fiecare om, văzând în el chipul lui Dumnezeu, neţinând cont de patimile lui. Nu trebuie să-i îndepărtăm cu răceală pe oameni de noi. Dragostea, cu siguranţă, este mai presus de orice. Dacă tu găseşti că în tine nu este dragoste, dar doreşti să o ai, fă fapte de dragoste, chiar dacă la început le faci fără dragoste. Domnul va vedea dorinţa şi strădania ta şi va pune în inima ta dragoste. Şi, principalul, când observi că ai greşit  împotriva dragostei, îndată să spovedeşti acest lucru stareţului. Aceasta se poate întâmpla uneori din pricina inimii rele, iar alteori şi din pricina vrăjmaşului. Singur nu poţi lămuri acest lucru, dar, dacă îl spovedeşti, vrăjmaşul va pleca.

Nu există virtute mai înaltă ca dragostea şi nu există patimă mai rea ca ura, care, celor ce nu veghează asupra lor, li se pare neînsemnată, iar ca importanţă duhovnicească se aseamănă uciderii (cf. I Ioan 3: 15). Mila şi îngăduinţa faţă de aproapele şi iertarea greşelilor lui sunt cea mai scurtă cale către mântuire.

(Ne vorbesc Stareții de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, pp. 88-90)