- Părinte, de ce mulţi oameni simt plictiseală atunci când muncesc?

- Nu cumva nu-şi iubesc munca? Sau poate că din pricină că se ocupă mereu cu acelaşi lucru. Adeseori într-o fabrică unde se face, de pildă, tâmplărie, la unele secţii un muncitor de dimineaţă până când pleacă încheie mereu ferestre, altul pune mereu sticlă de geam iar altul chituieşte. Fac mereu aceeaşi muncă, un lucru monoton, cu şeful lor lângă ei, care îi supraveghează. Iar lucrul acesta nu este pentru o zi sau două. Se îngreuează făcând mereu acelaşi lucru.

Mai demult nu era aşa. Un tâmplar lua în primire patru pereţi de la zidari şi trebuia să predea proprietarului cheile casei terminate. Făcea mai întâi duşumelele, tâmplăria, la care punea sticla de geam şi o chituia. Apoi făcea scările în spirală, cu balustradă făcută la strung, după care văruia, făcea dulapurile, rafturile şi în continuare făcea mobila. Şi chiar dacă nu se ocupa el însuşi cu toate acestea, ştia totuşi să le facă. La nevoie făcea chiar şi acoperişul şi punea şi ţigla. Astăzi mulţi oameni sunt chinuiţi pentru că nu-şi iubesc munca. Aşteaptă să vină ora plecării.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. IV Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 181)