Dragostea este de neînlocuit
Dragostea pe care copilul o primeşte de la părinţi în primii ani de viaţă e de neînlocuit - este temelia solidă pe care el însuşi îşi va putea clădi propria viaţă.
În zilele noastre mulţi copii vin pe lume fără să fie doriţi, iar unora nu li se îngăduie nici măcar să vină pe lume. Fiecare copil trebuie să fie primit cu dragoste în familie. Dragostea pe care copilul o primeşte de la părinţi în primii ani de viaţă e de neînlocuit - este temelia solidă pe care el însuşi îşi va putea clădi propria viaţă. Lipsa acestei iubiri lasă răni adânci şi incurabile dacă copilul nu primeşte harul iubirii lui Dumnezeu, fiindcă cel lipsit de dragostea părintească la începutul vieţii sale este prea slab pentru a îndura suferinţele de ordin psihic; chiar şi cele mai mici lovituri primite în mod inevitabil pe parcursul vieţii îl afectează profund.
Ştim din Sfânta Scriptură şi din Vieţile Sfinţilor că un copil poate simţi încă din sânul mamei sale prezenţa lui Dumnezeu. Vă amintiţi, de pildă, de Sfântul Ioan Botezătorul care, recunoscând prezenţa Domnului întrupat în Fecioara Maria, a tresărit în pântecele maicii sale. În Viaţa Sfântului Serghie din Radonej citim că fiind încă în pântecele maicii sale scâncea în momentele cele mai tainice ale Sfintei Liturghii.
(Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, Editura Deisis, Sibiu, 2006, pp.19-20)
Vreau să simt bucuria lui Hristos!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro