„Adevărata dragoste creştină se bucură de binele aproapelui - spune Sfântul Tihon de Zadonsk - ca de al său propriu. Când vede pe fratele său vesel, aceasta se veseleşte...iar în nefericirea lui se întristează, ca şi cum aceasta ar fi a sa. Sfântul Efrem Sirul, pătrunzând adânc în taina dragostei care nu pizmuieşte, destăinuieşte următoarele gânduri preţioase: „Cel ce zavistuieşte şi intră în împotriviri este vrednic de plâns, pentru că se face părtaş diavolului, prin a cărui zavistie moartea a intrat în lume” (Înţel. Solomon 2, 24).

Inima unui astfel de om întotdeauna este istovită de chin, trupul lui devine neputincios, forţele se istovesc. Pentru că zavistia şi încrâncenarea sunt o otravă puternică. Din ele se nasc clevetirea, ura, uciderea".

„Ura şi pizma, tăinuite sub vălul evlaviei, sunt o apă amară într-un vas de aur. Pune în ea pomul vieţii, şi aceasta se va face dulce! (Ieşire, 15,23, 25). Prin Crucea Mântuitorului nostru s-au nimicit toate răutățile vicleanului diavol."

„Cel ce zavistuieşte realizările fratelui său se lipseşte de viaţa veşnică, iar cel ce îl ajută pe fratele său (întru bine) va fi părtaş cu el la viaţa veşnică. Pentru că, dacă judecata lumească pedepseşte pe cei ce fac răul, precum şi pe părtaşii acestora, Domnul răsplăteşte acelora care ajută să se împlinească voia Lui."

Socotind nenumăratele lucrări pierzătoare ale pizmei la cei care nu au dragoste către aproapele, Sfântul Efrem spune: „A te bucura şi a te veseli de reuşitele aproapelui este semn al desăvârşirii. Dar a te scârbi, a fi nemulţumit când cineva o duce bine e semn al răutăţii și al unei stări de pizmă."

În cele din urmă, Sfântul Efrem sintetizează: „Nu e cu putinţă să ne arătăm, ca și cum am fi virtuoşi în permanenţă, dacă nu arătăm aceasta întru dragoste (I Cor.  13, 2). Fără dragoste, noi ne vădim a fi departe de calea cea dreaptă ce duce către porţile cele cereşti. Să vărsăm lacrimi pentru a ne slobozi de lanțurile urii, zavistiei, mândriei și de orice altă necurăţie diavolească! Lucrul diavolesc este a ne întrista de favorurile celor care reuşesc într-un anume lucru. Ura e lucrarea diavolilor. Ei pentru nimic altceva nu însetează atâta, ca pentru pieirea deplină a tuturor. Insă sfinţii, asemănându-se Domnului, doresc ca toţi oamenii să se mântuiască şi să vină la cunoştinţa adevărului (I Tim. 2,4). Umplându- se de dragoste, ei iubesc pe aproapele lor ca pe ei înşişi".

(Arhimandrit Serafim Alexiev, Dragostea - tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Editura Sophia, 2007, pp. 73-75)