Drepţii și nedrepţii

Cuvinte duhovnicești

Drepţii și nedrepţii

Sunt bolnavi drepţi, precum Iov şi Lazăr, şi sunt nedrepţi, precum Cain şi Gheezi.

Ai auzit că doi de vor fi în ţarină, unul se va lua şi altul se va lăsa, două de vor măcina la moară, una se va lua și alta se va lăsa, iar doi în casă şi celelalte. Cei din casă sunt judecătorii şi povăţuitorii cei ce sunt în înalta stăpânire şi împăraţii şi asupritorii. Că este judecător drept şi este judecător nedrept. Cel drept se ia şi se scoate din foc, iar cel nedrept se lasă. Iar cei din ţarină, adică din lumea aceasta, sunt ţăranii, cei de rând şi cei prea mici cu neamul şi cu bogăţia, slăviţii şi neslăviţii, drepţii şi cei nedrepţi. Şi drepţii se iau, iar nedrepţii se lasă în foc. Iar cele ce macină sunt mulţimea femeilor, iar în parte şi sufletele celor ce au luat jugul robiei şi și-au săvârşit în boală viața lor. Că sunt femei drepte şi sunt şi nedrepte, sunt robi drepţi şi sunt şi nedrepţi. Sunt bolnavi drepţi, precum Iov şi Lazăr, şi sunt nedrepţi, precum Cain şi Gheezi; pentru aceea zice: „Doi de vor fi în pat, arătând astfel boala lor, drepţi se vor lua, iar nedrepţii se vor lăsa".

Iar cum se vor lua drepţii, să spună Pavel: „Cei vii în Domnul se vor răpi în nori, în văzduh și totdeauna cu Domnul vor fi". Și cum se lasă nedrepţii? Vor aduna îngerii pe cei aleşi din cele patru vânturi, iar pe necredincioşi îi vor arde cu focul cel nestins. Deci, să nu socoteşti că focul nestins al osândirilor va fi cu lemne, nici că sunt oarecare slujitori care îl aprind pe dedesupt, precum socotesc mulţi bârfitori. Ci caută la Sodoma şi vezi cuptor fără de lemne. Cugetă la împietrirea femeii şi minunează-te de îngrozirea focului. Că şi Lot era împreună cu femeia şi cu cele două fiice ale lui. Dar nici Lot nu s-a ars de foc împreună cu fiicele şi nici femeia lui n-a scăpat de groaza focului. Ci fiecare a luat plata după starea sa. Aşa va fi şi la judecată. Drepţii, adică, se vor lua ca Lot, iar cei nedrepţi se vor lăsa ca femeia lui Lot. Dumnezeului nostru, slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 208)