Părintele Leontie s-a născut în Ucraina. La un an după naşterea sa, mama lui a adormit în Domnul, iar tatăl l-a dat unui bogătaş fără de copii din Moldova. L-a vârsta de 22 de ani Leontie a „evadat” de la pedagogul său şi s-a ascuns în Mănăstirea Căldăruşani, care se găseşte la o depărtare de 20 de verste* de Bucureşti. Acolo a trăit 16 ani, iar apoi s-a îndreptat spre Sfântul Munte împreună cu un prieten al său pe care mai târziu el însuşi l-a tuns monah, dându-i numele de Antonie. Cei doi monahi s-au stabilit în Schitul românesc Lacu* unde părintele Leontie a trăit până la adormirea sa – 35 de ani.

- Când am intrat în viaţa monahală, povestea părintele Leontie cuiva, stareţul mi-a dat următorul sfat: în afară de spovedania de dinainte de tundere în monahism, cu toate câte s-au întâmplat în viaţa lumească, totdeauna trebuie să ne descoperim gândurile şi să avem desăvârşită ascultare. Pe fraţii noştri să-i socotim ca îngeri şi să le slujim ca lui Dumnezeu însuşi. Trebuie, de asemenea, să ne păzim mintea de diferitele gânduri, precum trebuie să ne păzim şi simţurile.

În curând l-au hirotonit ierodiacon. Canonul său personal, la chilie, era următorul: 300 de metanii mari cu rugăciunea lui Iisus şi, în loc de închinăciuni, citit din Sfânta Evanghelie. Metăniile mari obişnuia să la facă chiar şi la adânci bătrâneţi, împreună cu neîncetata rugăciune a minţii. Stareţul, cât se mai simţea în putere, n-a părăsit nici nevoinţele trupeşti. Spunea că este posibil ca cineva să facă o mie de metanii şi să nu simtă osteneală trupească, în vreme ce altul după 50 de metanii să-şi piardă suflarea, aşa încât şi acesta va fi socotit cu cei ce fac o mie.

(Antonie Ieromonahul, Cuvioşi Părinţi Athoniţi ai veacului al nouăsprezecelea, Sfânta Mănăstire Nera, Editura Christiana