(In. 20, 23) Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate; şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.

După cinstirea sfinţilor apostoli cu titlul slăvit deapostol şi numirea lor ca slujitori şi preoţi ai altarului divin, după cum tocmai am spus, îndată îi sfinţeşte, promiţându-le Duhul Său prin semnul exterior al suflării, prin care noi putem fi ferm convinşi că Sfântul Duh nu este străin de Fiul, ci consubstanţial cu El şi că prin El purcede de la Tatăl.

Hristos arată că darul Duhului inevitabil îi însoţeşte pe cei care sunt aleşi de El pentru a fi apostolii lui Dumnezeu. Şi de ce? Pentru că ei n-ar fi putut să facă nimic plăcut lui Dumnezeu şi nu ar fi putut birui asupra capcanei păcatului dacă n-ar fi fost îmbrăcaţi cu putere de sus (Luca 24, 49) şi schimbaţi față de cum erau înainte…

Iisus sfinţeşte prin adevărata sfinţire, făcând oamenii părtaşi în natura Sa, prin participarea în Duhul şi într-un anume fel, consolidând natura umanităţii într-o putere şi slavă care este supraomenească.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan 12. 1, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)