Biserica Ortodoxă ne spune cu tărie nouă, fiilor săi, că Iisus Hristos a înviat și a dat viață celor ce erau în mormânt; deci și repausaților noștri. Și ne aducem aminte de aceasta, că învierea și viața nu sunt date decât prin Harul Domnului nostru Iisus Hristos.

Așadar, a treia zi trupul este pus în mormânt, în timp ce sufletul se urcă la cer: „Și țărâna să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu care i l-a dat” (Eccl. 12, 7).

Spațiul nesfârșit ce desparte pământul și cerurile, spațiul care este între Biserica triumfătoare și Biserica luptătoare, se numește - în limba obișnuită, ca și în Sfintele Scripturi și în scrierile Sfinților Părinți - văzduh. Astfel, prin cuvântul văzduh aici nu trebuie să înțelegem substanța eterică subțire ce înconjoară pământul, ci pur și simplu spațiul.

Acest spațiu este plin de îngeri căzuți a căror activitate, zi și noapte, este de a-l întoarce pe om de la mântuirea sa, făcând din el un instrument al răutății lor. Ei caută să influențeze activitatea interioară și exterioară a sufletului nostru ca să-l facă să participe la căderea lor. „Umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (I Petru 5, 8), a zis Apostolul vorbind despre draci. După mărturia vaselor alegerii Sfântului Duh, duhurile rele locuiesc în văzduh și noi credem în acest adevăr.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 26-27)