În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Amin. Acesta e începutul oricărei rugăciuni creştine. Cu aceste cuvinte ne adresăm lui Dumnezeu cel nevăzut, cel Unul în Treime, precum şi îngerilor şi sfinţilor lui din acea lume nevăzută. În jurul nostru se află duhurile luminii şi duhurile întunericului. Şi unele, şi altele veghează asupra fiecăruia dintre noi, aşteptând să vadă cu care ne vom învoi – cu duhurile luminii sau cu duhurile întunericului. Când ne învoim cu unele, ori prin gânduri, ori prin cuvinte, ori prin fapte, atunci celelalte se depărtează de la noi. Când încuviinţăm primirea duhurilor întunericului, duhurile luminii se retrag de la noi, iar când încuviinţăm primirea duhurilor luminii, duhurile întunericului fug de la noi. Când rostim „În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh”, atunci toate întunecatele oştiri diavoleşti cad degrabă unele peste altele în iad, iar noi vorbim prin rugăciune numai cu puterile luminii şi dragostei.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Prin fereastra temniţei, Editura Predania, p. 122)