Fraţilor, Dumnezeu este însăşi bunătatea, şi izvorul a toată bunătatea. Dacă în Dumnezeu ar fi fost chiar şi un strop de răutate, atunci Dumnezeu ar fi fost casă împărţită întru Sine. Atunci nu s-ar mai fi vorbit, cum se vorbeşte la noi, Creştinii, despre trei ipostasuri întru un Dumnezeu, ci s-ar fi vorbit despre trei dumnezei, aşa cum se vorbeşte în India. Oriunde s-a crezut în păgânism că răul este în Dumnezeu şi de la Dumnezeu, acolo s-a închipuit neapărat că sunt mai mulţi dumnezei şi că este o luptă între ei. Căci nimeni din cei ce cugetă că în Dumnezeu şi de la Dumnezeu sunt şi binele, şi răul, nu poate crede într-un singur Dumnezeu. Căci atunci când în Dumnezeu sunt puse laolaltă şi răul, şi binele, atunci acel Dumnezeu se sparge ca o sticlă, în multe cioburi. Căci unul Dumnezeu poate fi numai un Dumnezeu bun. Şi oricine crede în Unul Dumnezeu, acela poate crede numai în Dumnezeul Cel bun, în Dumnezeu care este numai bunătate şi izvor a toată bunătatea. Dumnezeu este trei ipostasuri, trei persoane, dar o singură fire, o singură esenţă – unul Dumnezeu. Cum asta? Iată cum. Dacă tatăl, mama şi fiul sunt într-un gând şi într-un suflet spre bine, vorbim de o familie. Aceasta e treimea în unime. Dacă cineva din ei este rău şi făcător de rele, atunci nu se poate vorbi de o unime, ci de o doime.

(Sfântul Nicolae Velimirovici Episcopul Ohridei şi Jicei, Prin Fereastra temniţei, Editura Predania, p. 128)