Smerenia și iubirea aproapelui și celelalte daruri ale lui Dumnezeu nu se dau pentru vreun merit, dar se dau pentru silință. Ele nu se dau unui om pentru că el a postit mult, sau pentru că n-a dormit. Nu! Ele se dau din dragoste, dar se dau unei inimi care ea însăși caută dragostea.

Părintele Porfirie spunea un lucru tare interesant. Zice că: „Dumnezeu iubește pe cei care Îl iubesc pe El. Și nimeni nu-L poate iubi pe Dumnezeu, înainte ca El să nu-l fi iubit pe el”. Ce lucru interesant este! Și spune: „Dumnezeu trebuie să găsească în om vreun lucru vrednic de-a fi iubit”.

Așa că, nimeni nu poate iubi înainte de a fi iubit de Dumnezeu și Dumnezeu iubește doar pe cei în care găsește ceva vrednic de iubit. Asta Dumnezeu știe ce vede El vrednic de iubit. Nu dă har, milă pentru merite, dar dă pentru tragerea noastră către El, că vreau să-L cunosc, că vreau să fac ceea ce spune El, deși nu-mi prea iese, dar omul are râvnă, are tragere, și atunci Dumnezeu îl cercetează și îi dă daruri.

Din cauza asta, să nu ne mirăm că unul nici nu a apucat să postească, să facă ceva vrednic sau le-a stricat pe toate când s-a apucat, iar Dumnezeu, totuși, i-a dat dar.

(Ieromonah Savatie Baștovoi, Puterea duhovnicească a deznădejdii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2014, pp. 52-53)