Dumnezeu nu aşteaptă de la mine ce nu am. Dumnezeu n-are nevoie de dragostea noastră. El este Dragoste. Şi El răspândeşte şi împărtăşeşte iubire. Dumnezeu aşteaptă să primim iubirea Lui. Atât. Iar darul meu către El este răspunsul meu la iubirea Sa.

Dar El nu are nevoie de darul meu. Altfel, aş crede că e la fel de supărăcios ca mine şi că trebuie îmbunat cu ceva. Nu acesta e Duhul. Cum să ceară Dumnezeu de la mine ce nu am şi cum să cer eu de la celălalt ce nu are? Din aceste pretenţii provin toate crimele.

Noi suntem într-o lipsă totală şi Dumnezeu vrea să ne dea, să ne umple şi nu dăruieşte din lipsă, ci dintr-un prea-plin. Am nevoie să descopăr şi să cred că Dumnezeu este iubire şi că vrea mântuirea mea, bucuria şi fericirea mea, şi să trăiesc şi eu prin şi în iubire. Prin această credinţă îmi voi vindeca şi corecta mintea care gândeşte psihologic: „Merit? Nu merit?”. Iubirea lui Dumnezeu este absolută şi se dăruieşte gratuit, nu se dă pe merite. Partea noastră este să ne învrednicim, să ne hărnicim ca s-o putem primi şi trăi.

(Monahia Siluana Vlad, Uimiri, rostiri, pecetluiri, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 35-36)