Mare este vrednicia ta, o, omule, întrecând toată felurimea creației. Ia aminte cât de lat este cerul și sclipind de stele, și nu a binevoit întru acesta Domnul. Și câți luminători sunt în el și cât de mare este pământul, dar Dumnezeu, pe toate trecându-le cu vederea, Se odihnește în gândurile bune și în inima omului. Numai tu ești numit templu al lui Dumnezeu și sălaș al dumnezeirii ai devenit, ca să-L adăpostești pe El și să fii sălaș Domnului. La cine voi căuta, dacă nu la cel blând și liniștit care tremură la cuvintele Mele? Și iarăși: Mă voi arăta lui și Eu și Tatăl Meu vom veni și ne vom face sălaș la el.

Tu ești avuția lui Dumnezeu, tu ești moștenirea Împăratului – nu-L disprețui, o, omule, ci vino la luptă și luptă-te, ca să fii învrednicit de cunună și cu fapta, și în adevăr. Căci mulți dintre noi ascultă cuvântul din Scripturi și nimic nu își agonisesc, cum spun Scripturile, ci rămân străini de lucrare și de simțire, știind numai să vorbească. Dacă cineva luptă, nu ia cununa dacă nu luptă după lege. Este nevoie de alergare, de osteneală și de luptă, este nevoie de întristare și de trudă, ca cineva să se odihnească în vecii vecilor.

(Sfântul Macarie Egipteanul, Cuvinte ascetice și epistole (Volumul I), Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 214-215)