Transformările în duh sunt soarta noastră comună. Trebuie să răbdăm, lăsând soarta noastră în mâinile lui Dumnezeu. De un singur lucru să avem grijă - să fim întotdeauna cu Domnul. În toate cazurile să ne adresăm direct Lui. Lui să-i descoperim greutăţile sufletului nostru şi să ne rugăm să ne izbăvească după cum voieşte.

Fără pomenirea lui Dumnezeu, fară frica de Dumnezeu, fară sentimentul faţă de Dumnezeu nu putem face sufletul mulțumit.

Seara trebuie să curăţim sufletul de toate lucrurile şi să le desfiinţăm, ca el să rămână gol numai cu Domnul. Şi aşa să mergem la culcare. Fără să facem acest lucru să nu mergem la culcare, ci să ne ostenim să ajungem acolo.

Nenorocirea noastră nu rareori de aici vine, din faptul că, atunci când terminăm un lucru şi nu avem altul de făcut ori nu avem tragere de inimă spre el, lăsăm sufletul să petreacă şi să se odihnească, fară să-l menţinem cu stricteţe asupra unui lucru... De aici sufletul petrecăreţ deseori se înfige la lucruri rele, care au ecou înlăuntru. Şi iată lupta, cauzată fară voie de neatenţie. Ca să evităm această luptă, cel mai bun mijloc este să începem imediat rugăciunea lui Iisus... Ceea ce vă şi propun să faceţi.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, traducere de Cristea Florentina, Editura Cartea Orodoxă, pp. 247-248)