Apa binecuvântată sau sfinţită a jucat un rol de prim rang în viața religioasă a tuturor popoarelor lumii. Ea a fost întrebuinţată ca mijloc principal de spălare şi curăţire a oamenilor şi a lucrurilor, fiind considerată ca simbolul cel mai expresiv al purităţii şi curăţirii spirituale.

În creştinism, apa sfinţită şi-a păstrat rolul de simbol şi vehicul sau purtător preferat al puterii curăţitoare şi sfinţitoare a Sfântului Duh. Efectele ei de căpetenie, adică alungarea demonilor şi a bolilor, însănătoşirea trupului şi îndepărtarea tuturor curselor celui rău, erau enumerate încă în cele mai vechi formulare de rugăciuni pentru sfinţirea apei, care au circulat în Biserica primelor patru-cinci veacuri. Însă mai pe larg ele sunt enumerate în însemnarea introductivă de la începutul slujbei Aghiesmei mici, în Molitfelnic şi Agheasmatar. „Sfinţirea apei acesteia, pe care Duhul Sfânt prin rugăciunile preoţilor o sfinţeşte, multe feluri de lucrări are, precum însăşi ectenia sfinţirii şi rugăciunea mărturisesc. Că prin stropirea ei, duhurile cele viclene din tot locul se gonesc şi se iartă şi păcatele cele mici de peste toate zilele, adică nălucirile diavoleşti, gândurile cele rele; iar mintea se curăţeşte de toate lucrurile cele spurcate şi îndreptată spre rugăciune se face; aduce dar, pază, înmulţire a câştigului şi îndestulare; bolile goneşte şi dă sănătate sufletească şi trupească. Şi mai în scurt să zicem: toţi cei ce o primesc cu credinţă iau sfinţenie şi binecuvântare...”.

Aşa se explică frecvenţa acestei ierurgii în viaţa religioasă a creștinităţii ortodoxe şi de aceea apa sfinţită se întrebuinţează la aşa de multe servicii liturgice, la mai toate sfinţirile sau consacrările: de biserici, cimitire, case, fântâni, obiecte de cult şi în aşa de numeroase ocazii sau împrejurări din viaţa omenească: la Sfântul Maslu, în unele părţi după înmormântare, pentru stropirea casei mortului, pentru binecuvântarea ogoarelor şi a semănăturilor, pentru însănătoşirea animalelor bolnave etc.

(Preot Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, p. 371)