Prin Taina Hirotoniei se împărtășește primitorului Harul care ajută și îndreptățește la împlinirea atribuțiilor ce revin treptei ierarhice pentru care se face hirotonia. Acest efect îl evidențiază Sfântul Apostol Pavel când spune lui Timotei: „Te îndemn să ții aprins darul lui Dumnezeu, cel ce este în tine, prin punerea mâinilor mele” (II Timotei 1, 6).

Precum Hirotonia este una, așa și Harul este unul, dar el se împarte în mod gradat celor trei trepte ierarhice. Diaconul îl primește într-o măsură mai mică, preotul în una mai mare, iar episcopul îl primește în plenitudinea lui. Caracterul unitar de Taină al Hirotoniei nu e desființat prin existența celor trei trepte ierarhice.

Hirotonia nu se repetă. Harul acestei Taine se împărtășește unei persoane, pentru aceeași treaptă, o singură dată și el rămâne în ea pentru totdeauna. Canoanele pedepsesc cu depunerea atât pe cel ce primește Hirotonia a doua oară, cât și pe cel ce hirotonește o persoană care a fost hirotonită o dată în mod valid.

Harul Hirotoniei rămânând pentru totdeauna în cel hirotonit, unul ca acesta nu mai poate deveni mirean. El rămâne în starea de cleric pentru toată viața. Cel ce face însă unele abateri de la îndatoririle clericale poate fi oprit de la exercitarea funcțiunilor preoțești, dar Harul Hirotoniei nu-i poate fi luat.

Principiul nerepetării Hirotoniei a fost și este respectat de Biserică chiar și când e vorba de hirotoniile săvârșite de eretici sau schismatici. Biserica recunoaște hirotoniile acestora, în cazul când, după învățătura lor, Hirotonia este socotită ca Taină și e săvârșită după normele canonice. Recunoaște, de exemplu, ca valide Hirotoniile săvârșite în Biserica romano-catolică, și pe clericii care vin de acolo la Ortodoxie îi primește în treapta avută în romano-catolicism, pe când pastorii protestanți care trec la Ortodoxie sunt hirotoniți, deoarece protestanții nu cunosc Hirotonia ca Taină.

(Prof. Nicolae Chițescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. Petreuță, Teologia dogmatică și simbolică, volumul II, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2010, pp. 241-242)