Din momentul în care au păcătuit protopărinţii noştri, omului i s-a întâmplat acest mare rău, adică a devenit propriul său idol, s-a întors către sine şi a făcut din sine un dumnezeu. În vremurile noastre, acest lucru a luat un mare avânt. Au fost epoci în care oamenii i-au căutat pe zei în afara lor. Dar în vremurile noastre acest rău apărut în Rai a reuşit să ajungă la culmea cea mai înaltă, adică la întoarcerea omului spre sine însuşi. Omul a fost creat dependent de Dumnezeu. Astăzi însă îl caută pe Dumnezeu în sine şi devine propriul său dumnezeu. Aşază înlăuntrul său propriul său idol. Aceasta înseamnă patimă şi se numeşte egoism. Întoarcerea omului spre sine nu înseamnă doar grija faţă de sine, ci este o stare patologică.

(Arhim. Simeon Kraiopoulos, Adame, unde eşti?, Editura Bizantină, p. 75)