Tinerii de la Așezământul filantropic „Sfântul Nectarie Taumaturgul” din Bocșa, în pelerinaj

Episcopia Caransebeşului

Tinerii de la Așezământul filantropic „Sfântul Nectarie Taumaturgul” din Bocșa, în pelerinaj

    • Tinerii de la Așezământul filantropic „Sfântul Nectarie Taumaturgul” din Bocșa, în pelerinaj
      Tinerii de la Așezământul filantropic „Sfântul Nectarie Taumaturgul” din Bocșa, în pelerinaj

      Tinerii de la Așezământul filantropic „Sfântul Nectarie Taumaturgul” din Bocșa, în pelerinaj

Tinerii de la Așezământul filantropic Sfântul Nectarie Taumaturgul din Bocșa s-au aflat week-end-ul trecut într-un pelerinaj la mănăstirile din zona de nord a Eparhiei Caransebeșului.

Cei 8 tineri au pornit dis de dimineață, însoțiți de preotul coordonator al așezământului, părintele Caius Negrea. Primul popas duhovnicesc s-a făcut la Mănăstirea Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului Brebu, unde tinerii au admirat frumusețea locului și s-au închinat în biserica mănăstirii, apoi au plecat spre cetatea Caransebeșului, unde au avut parte de o aleasă bucurie duhovnicească, închinându-se la Catedrala Episcopală Învierea Domnului, dar și la icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Teiuș.

Următoarea mânăstire a fost cea a Sfântului Înaintemergător și Botezător Ioan. Au vizitat de asemenea și Mănăstirea Poiana Mărului, unde tinerii au fost întâmpinați de părintele Casian Ruseți, duhovnicul mănăstirii, care le-a împărtășit un cuvânt duhovnicesc și le-a oferit o gustare.

La întoarcere tinerii au participat la Vecernia Mare săvârșită la biserica așezământului din Bocșa, unii dintre ei dând răspunsurile la strană.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: