Zilele educaţiei religioase, în Episcopia Caransebeşului

Episcopia Caransebeşului

Zilele educaţiei religioase, în Episcopia Caransebeşului

    • Zilele educaţiei religioase, în Episcopia Caransebeşului
      Zilele educaţiei religioase, în Episcopia Caransebeşului

      Zilele educaţiei religioase, în Episcopia Caransebeşului

În perioada 1-3 iunie 2016 se vor desfășura, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, „Zilele educaţiei religioase în Episcopia Caransebeşului”. Pe parcursul a trei zile atât în Caransebeș, cât și în Reșița, tineri și copii vor participa la trei concursuri care au ca scop promovarea tradițiilor naționale românești şi a cântării bisericeşti, dar şi lecturarea Sfintei Scripturi.

Astfel, miercuri, 1 iunie, ora 16.00, Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș va găzdui primul concurs intitulat „Tinerii să laude numele Domnului”, în debutul căruia vor fi premiați elevii care au obținut rezultate bune și foarte bune la fazele județeană și națională a Olimpiadei de Religie Ortodoxă. În continuare coruri din Caransebeș, Buchin, Glimboca, Bocșa Montană, Reșița, Răcășdia, Topleț și Moldova Nouă vor prezenta pricesne și cântări bisericești.

Cel de-al doilea concurs „Să citim și să înțelegem Sfânta Scriptură”, va avea loc joi, 2 iunie, ora 16.00, la Liceul de Artă „Sabin Păuța” din Reșița. Concursul se va desfășura pe două secțiuni. Prima secțiune va fi dedicată elevilor din ciclul gimnazial, clasele V-VIII, iar a doua secțiune va fi dedicată elevilor de liceu, clasele IX-XII și va reuni grupuri de tineri din școlile aflate pe teritoriul eparhiei. Proba va consta în oferirea răspunsului la un set de 30 întrebări din Mica Biblie.

„Să ne păstrăm portul, graiul și tradițiile” este cel de-al treilea concurs ce se va desfășura în Sala de spectacole a Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeș, vineri, 3 iunie, ora 16.00. În deschiderea evenimentului va avea loc vernisarea expoziției „Lumina Învierii în sufletul copiilor”, realizată de elevi de la Școala de Muzică și Arte Plastice din Caransebeș, sub coordonarea doamnei profesoare Nicoleta Cosma. Pentru acest concurs proba constă în prezentarea portului tradițional sau a unei tradiții populare specifice zonei, recitarea a cel mult două poezii în grai, respectiv interpretarea unui cântec popular.

Cele trei concursuri ce se desfășoară în cadrul „Zilelor educaţiei religioase în Episcopia Caransebeşului” au ca scop: să contribuie la cunoașterea lui Dumnezeu și la cultivarea comuniunii între tineri, să susțină interpretarea tradițională a muzicii bisericești, să identifice și să promoveze grupurile de tineri care interpretează muzica bisericească, să faciliteze accesul publicului larg la acest gen de muzică, să contribuie la cunoașterea lui Dumnezeu și la cultivarea coeziunii spirituale a tinerilor, să susțină lecturarea Sfintei Scripturi, să identifice și să promoveze tinerii cu preocupări duhovnicești și morale, să încurajeze publicul larg la acest gen de lectură, să contribuie la cunoașterea tradițiilor bănățene și la cultivarea frumosului în rândul tinerilor, să identifice și să promoveze tinerii cu veleități pentru interpretările dialectale și pentru muzica tradițională bănățeană și să faciliteze accesul publicului larg la această cultură.

Sursa: episcopiacaransebesului.ro

Citește despre: