După acceptarea donației, episcopul Romanului PS Lucian Triteanu a trimis o comisie la Miclăușeni, pentru a evalua starea în care se aflau toate cele donate.

Iată ce au constatat ei: castelul propriu-zis era complet devastat, „dar se poate repara”, zidăria și pereții fiind în stare bună. „Încă se fura ce se mai putea”, toate ușile și ferestrele de la camere erau fără mânere, încuietori și geamuri, sobele erau dărâmate, unele fără ușițe; apoi erau multe stricăciuni la scări, instalațiile de apă, instalația electrică, băi etc.

Poate părea contrar peisajului de ansamblu, dar „episcopia a prețuit această donație. A fost un gest nobil și poate, prin acesta, Ecaterina și-a salvat neamul. La Liturghiile săvârșite de atunci încoace se pomenesc toți moșii și strămoșii Sturzeștilor, pe o perioadă de trei sute de ani”, ne spune rasofora Melania de la Mănăstirea Miclăușeni.

Precizarea din actul de donație

Imediat după primirea moșiei, episcopia a investit sume importante în complexul de la Miclăușeni. Atât timp cât a funcționat aici mănăstirea, din 1947 până în 1953, castelul a servit ca anexă a acesteia, camerele fiind folosite pentru chilii, paraclis de iarnă și pentru diverse dependințe ale mănăstirii. Maicile au avut grijă de tot inventarul de aici și de păstrarea în bune condiții a acestor spații.

În actul de donație, Ecaterina face o mică precizare: „Din întregul complex de clădiri aflătoare în cuprinsul acestei donații, îmi rezerv, cât voi fi în viață, pentru folosința mea personală, casa mică situată la miazănoapte de clădirea mare, cu o suprafață înconjurătoare de 1400 m.p.; după moartea mea, această clădire va fi rezervată pentru găzduirea membrilor din familia noastră, care, pentru reculegere sau cu ocazia comemorării înaintașilor, vor veni la Miclăușeni”.