Eroii Români, pomeniţi în spaţiul canonic al Episcopiei de Bălţi

Episcopia de Bălți (fostă a Hotinului)

Eroii Români, pomeniţi în spaţiul canonic al Episcopiei de Bălţi

Luni, 25 octombrie 2021, de Ziua Armatei Române, PS Antonie, Episcop de Bălţi, împreună cu un sobor de preoţi, a oficiat slujbe de parastas pentru sufletele ostaşilor români la Cimitirul Eroilor Români Dezrobitori din oraşul Făleşti şi la Cimitirul Eroilor Români din localitatea Stoicani, rn. Soroca şi a depus flori la Crucea din oraşul Floreşti, aşezată în spaţiul unui fost cimitir al ostaşilor români distrus de sovietici.

Evenimentele dedicate Armatei Române au fost organizate la iniţiativa Consulului General al României la Bălţi, Excelenţa Sa Domnul Petrişor Dumitrescu. La toate cele trei locuri de cinstire, unde îşi dorm somnul de veci eroii români, au fost depuse coroane şi buchete de flori şi s-au rostit cuvântări în care s-a evocat Armata Română, jertfa ostaşilor români şi lecţiile pe care noi trebuie să le învăţăm în aceste zile comemorative.
 
Printre cei care au adus omagii ostaşilor români au fost: Excelenţa Sa domnul Petrişor Dumitrescu, Consulul General al României la Bălţi, dna. prof. Ana Bejan, ex-prefectul județului Soroca (1999-2001), dl. Iurie Tanase, vicepreşedintele Raionului Soroca, pr. Sorin Huluţă, slujitor la biserica „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din Soroca, dl Mihai Verhoveţchi, de AO „Asociaţia pentru Conservarea Patrimoniului Cultural” din Bălţi şi PS Antonie, Episcop de Bălţi.
 
La Cimitirul Eroilor Români de la Făleşti, PS Antonie i-a înmânat Excelenţei Sale domnul Petrişor Dumitrescu, Consulul General al României la Bălţi, Diploma de gratitudine pentru implicarea în amenajarea acestui Cimitir.
 
În Republica Moldova există aproximativ 300 de cimitire (gropi comune sau locuri neîmprejmuite) unde-şi dorm somnul de veci zeci de mii de soldaţi români căzuţi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial pentru eliberarea Basarabiei. Cimitire amenajate sunt la Micleuşeni, Ţiganca, Cania, Nicolăieuca, Feşteliţa, Vărzăreşti, Stoicani şi Făleşti.
 
Citește despre: