Sfântul Teofan (…) fiind întrebat prin scrisoare de o fiică duhovnicească a sa, dacă rugăciunea minţii este trebuitoare şi pentru creştinii căsătoriţi, răspunde: „Cine nu are rugăciunea minţii lăuntrică, nu are nici un fel de rugăciune. Fiindcă numai rugăciunea minţii este adevărata rugăciune; de aceea este şi bine primită şi plăcută lui Dumnezeu. Aceasta trebuie să fie esenţa unică a rugăciunii, şi a celei de acasă şi a celei din biserică, şi pentru monahi şi pentru obştea creştinilor ortodocşi. Deoarece lipsind cuiva rugăciunea minţii, rugăciunea lui are numai formă de rugăciune, dar nu este rugăciune. Deci ce este rugăciunea? Oare nu înălţarea minţii şi a inimii către Dumnezeu? Deci esenţa rugăciunii este înălţarea minţii din inimă către Dumnezeu. Mintea se sălăşluieşte în inimă conştientă în faţa lui Dumnezeu. Aceasta este rugăciunea minţii.”

(Ne vorbeşte Părintele Cleopa, vol. 12, Editura Episcopiei Romanului, 2002, pp. 21-22)