Este datoria creştinului să atragă atenţia cuiva care greşeşte, chiar dacă acesta nu vrea să i se spună? Nu este de acord cu principiile de viaţă ale creştinilor, adică pentru el este bine ceea ce pentru creştini este rău.

Dar depinde cum îi spui. Este bine să îi spui, dar nu poţi să îi baţi la cap pe astfel de oameni pentru că nici Hristos nu a bătut la cap pe nimeni. El, Hristos, a spus: „Care vreţi, veniţi!”. A dat dovadă de iubire, a manifestat iubirea Lui, a spus ale Lui, a avut suport prin minunile pe care le-a făcut în viaţa Lui, prin viaţa Lui întreagă şi atât. N-a silit pe nimeni. Este bine să ne dăm interesul, dar cât putem, adică atât cât ni se permite din partea celuilalt. Dacă te duci acum la cineva care habar nu are şi îi spui un text şi îi deschizi scriptura şi îi citeşti, acela nici nu te ascultă, nici nu te va mai asculta vreodată. Dar dacă te duci şi îi spui: „Am fost la o conferinţă şi acolo ne-a povestit următorul lucru” şi îi spui chiar dacă nu l-ai auzit. Sau îi spui că l-ai citit într-o carte şi povesteşti tot lucrul acela, iar după aceea îl întrebi: „ce părere aveţi, căci mie nici nu îmi vine să cred”, atunci l-ai implicat şi pe el în dezbaterea problemei. Dar dacă tu te duci şi pur şi simplu îi spui o predică? Nu se poate aşa.

(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, pp. 73-74)