Nu de puţină însemnătate este cunoaşterea părinţilor viitoarei voastre jumătăţi, fiindcă va trebui să puneţi la punct relaţiile şi cu aceştia. O cunoscută a mea se plângea cu amărăciune că nora i-a făcut cunoştinţă cu părinţii săi doar la câţiva ani după căsătorie, deşi trăiau cu toţii în acelaşi oraş. Ar fi bine ca şi părinţii celor doi să se cunoască unii pe alţii înainte de căsătorie, aşa cum era în vremurile mai vechi, la pețit.

Este excelent când tinerii se sfătuiesc cu părinţii lor în privinţa alegerii viitorului soţ, respectiv a viitoa­rei soţii. Când am hotărât să mă căsătoresc, eu am discutat cu mama mea posibilele variante, m-am sfătuit cu ea şi, slavă Domnului, am ajuns la un consens. Întrebarea, cum se spune, moarte n-are, şi omul chibzuit, chiar dacă are în orice privinţă părerea sa personală, întotdeauna cere sfat de la cineva cu mai multă experienţă.

Desigur, într-o problemă atât de importantă cum este căsătoria trebuie neapărat să te sfătuieşti cu duhovnicul sau cu un preot în care ai încredere.

(Pr. Pavel Gumerov, El şi ea: în căutarea armoniei conjugale, Editura Sophia, București, 2014, p. 95)