Despre limbă se cunoaște lămurit că, după înțelepciune, moartea și viața stau în buna sau reaua pază a acestui organ și din aceasta mai ales vin toate bunătățile și relele la om. Această părere o are și Apostolul Iacob, zicând: „Precum corăbiile mari se cârmuiesc cu o cârmă prea mică, și caii cei tari și sălbatici cu un mic frâu, așa și cel care își înfrânează limba, este vrednic a cârmui și toată cealaltă petrecere a sa”.

De câte ori vorbești, trebuie să iei aminte la patru lucruri, adică: Ce? Cum? Când? și Pentru ce? Cât la cel dintâi care este materia, adică la orice cuvânt ce vei vorbi, păzește porunca lui Pavel care zice: „Să nu iasă cuvânt rău din gura voastră, ci bun și folositor, spre îndreptarea celor ce ascultă”. Așadar, precum corăbierii cei pricepuți și iscusiți au însemnate pe harta marină toate stâncile și locurile cele primejdioase unde se poate sfărâma corabia, ca să se păzească de acestea, tot așa trebuie să se păzească și robul lui Dumnezeu de toate cuvintele cele rele și urâte, ca să nu se primejduiască cu moarte sufletească. Ai, așadar, ca pe niște stânci ale mării gândite, toate cuvintele urâte și necuviincioase, minciunile, lingușirile și vicleniile deșarte, mai ales câte sunt spre lauda ta, sau spre osândirea aproapelui. Să fugi de vorbirea de rău și laudă, care sunt două mari rele în care cei mai mulți cad. Asemenea să păzești ascunsă taina care ți-a încredințat-o fratele tău și să nu o mărturisești nicidecum, chiar de ți-ar lua și viața.

Cât despre felul și vremea vorbirii, trebuie să zici cuvintele când trebuie, fiindcă după „Cartea înțelepciunii”, cuvântul nu este înțelept când nu-l zici la vreme. Iar în urma tuturor să prevezi sfârșitul, iar gândul să fie bun și plăcut lui Dumnezeu, că unii vorbesc cuvinte bune, ca să fie socotiți pricepuți, iar alții ca să se arate înțelepți. Cea dintâi este fățărnicie, iar a doua deșertăciune. Și pentru aceasta se cuvine să nu fie numai cuvintele bune, ci și sfârșitul, căutând totdeauna cu cuget curat, slava dumnezeiască și folosul aproapelui. Toate acestea sunt de nevoie și trebuincioase să le păzească acela care vorbește. Dar fiindcă este cu greu de a nu călca vreuna din acestea, este mai de folos să alergi la limanul tăcerii, pentru că cel nepriceput tăcând, se socotește înțelept.

(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, pp. 301-302)