Lucruri oribile li se întâmplă unor oameni minunați – chiar și copiilor inocenți, care nu au făcut nimic ca să merite o astfel de soartă. Nu există justificări filosofice sau răspunsuri ușoare care să explice problema suferinței. Suferința este o taină. Povestea lui Iov se sfârșește cu o întâlnire cu Atotputernicul, care reduce la tăcere toate ipotezele noastre. Nu există un răspuns în această viață. Când e vorba de suferință, nu se pune problema în felul lui „1+1 = 2”. Din ceruri, doar o tăcere adâncă – tăcere cu care, în cele din urmă, fiecare dintre noi se va întâlni la un anumit moment din viață, dacă nu cumva aceasta s-a întâmplat deja.

Realitatea șocantă a lui Iisus Hristos este că El a intrat întru totul în agonia și mâhnirea omenirii: în tăcerea lui Dumnezeu. Intrând în această tăcere sfâșietoare – trăind-o pentru toți oamenii –, El a spart tăcerea. Cel Veșnic, asumând chinul omenirii și murind în veșmântul trupului nostru pe Cruce, a schimbat complet epicentrul relației noastre cu taina suferinței. Dumnezeu nu a rămas tăcut în Hristosul Întrupat. El a transformat suferința și i-a dat semnificație. Fiul lui Dumnezeu știe ce înseamnă să strigi: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?” și să primești drept răspuns doar tăcere. Cel Nevinovat a luat asupra Sa păcatele lumii. Nu a făcut nimic pentru a merita răstignirea sau osândirea din partea celorlalți. Și totuși... El a pătimit pentru libertatea și vindecarea noastră.

Aceasta nu este legea karmei – aceasta este legea harului. Este izvorul divin de unde artistul soarbe pentru a zugrăvi suferințele și bucuria omenirii. El este părtaș la suferințele lui Hristos. Se afundă în iubirea compătimitoare a lui Dumnezeu. El îmbrățișează taina Celui Răstignit și invocă puterea Învierii. Aceasta izvorăște milă și vindecare peste fiecare om care contemplă ceea ce este zugrăvit prin interpretările, cântecele și operele de artă.

(Jonathan Jackson, Taina artei. A deveni artist după chipul lui Dumnezeu, traducere de Dragoș Dâscă, Editura Doxologia, Iași, 2016, pp. 63-64)