Bătrânul Ieronim mărturisea: „Eu mă jertfesc pentru cei ce mă rog. Nu mă pot ruga fără să mă jertfesc. Socot că o rugăciune făcută fără ca inima să sângereze de dragoste şi de durere nu-L atinge pe Dumnezeu. De aceea mă absoarbe rugăciunea şi nu suport să vorbesc apoi cu oamenii”.

Bătrânul Porfirie îi sfătuia pe fiii săi duhovniceşti să se roage pentru alţii urmându-i exemplul: „Ştiţi, eu simt că vă ajut mult cu rugăciunile mele. Când vă rugaţi pentru o persoană pe care diavolul o ispiteşte cu patimi păcătoase, nu-i spuneţi, căci diavolul va lua act şi va stârni o opoziţie în inima ei, iar rugăciunile voastre vor fi fără rod. Ci rugaţi-vă pentru ea în taină, şi rugăciunile voastre o vor ajuta”.

Rugăciunea pentru aproapele este o datorie sacră. Bătrânul Porfirie zicea: „Nu te poţi mântui singur, dacă alţii nu se mântuiesc! Este o greşeală să te rogi numai pentru propria-ţi mântuire. Trebuie să ne rugăm pentru lumea întreagă, pentru ca nimeni să nu se piardă”. Şi altădată, adăuga: „Eu nu mă tem de iad şi nu mă gândesc la rai. Îi cer doar lui Dumnezeu să aibă milă de lumea întreagă şi de mine, de asemenea”.

(Înaltpreasfințitul Andrei Andreicuţ, Mai putem trăi frumos?, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2012, pp. 100-101)