R. Rădulescu: Este posibilă lepădarea de sine în lumea noastră tumultoasă, dinamică, cu multe respon­sabilități, cu multe preocupări, cu presiuni din toate părțile? Este posibil? Cum să facem?

Pr. Coman: Nu numai că este posibil, dar este singura cale care ne va duce la împlinire, care ne va face cu adevărat fericiți. În familia mea, cu soția, cu copiii, cu vecinii, în parohie, la serviciu, dacă nu voi avea capacitatea să mă lepăd de mine, adică de percepția și de interesele mele egoiste de fiecare moment, să renunț la propria mea dreptate, pe moment sau pe termen lung, să renunț la propria mea plăcere în favoarea celuilalt, nu voi face experiența căii crucii și nici a împlinirii existențiale la care ne conduce calea crucii. Nu vorbim de măsura deplinătății, ci de cât poate fiecare.

Perspectiva Evangheliei, recapitulată în calea crucii, vine în tensiune cu calea lumii, care este perspectiva bucuriei lumești și a plăcerii lumești, adică a bucuriei și a plăcerii pentru tine însuți. Cuvintele sunt frumoase, dar numai experiența ne arată dacă o cale este sau nu valabilă. Suntem datori, măcar să încercăm și calea crucii, a lepădării de sine. Cealaltă cale nu este nevoie să o încercăm pentru că mergem pe ea de când ne naștem. O cunoaștem, îi cunoaștem și efectele. Luați jugul lui Hristos, măcar pentru un timp, renunțați la propriile ambiții, proiecte, plăceri, bucurii, în favoarea celorlalți. Omul nu-și are sensul în sine, ci în afară de sine, în celălalt și, în cele din urmă, în Dumnezeu. Lumea, omenirea, nu-și are sensul în sine, ci în afară de sine, iar acest „în afară” este Dumnezeu, Creatorul, Atotțiitorul, Izbăvitorul, Mântuitorul. Să încerce cineva să-și mute preocuparea centrată pe sine, spre Dumnezeu și va vedea ce se întâmplă în el! Măcar la nivel de exercițiu. Du-te cu mintea și cu inima, dacă se poate, spre Dumnezeu, ca spre un altcineva!

(Pr. prof. dr. Constantin Coman, Dreptatea lui Dumnezeu și dreptatea oamenilor, Editura Bizantină, pp. 279-280)