În arhipelagul Okinawa, din Japonia, o echipă internațională și interdisciplinară de cercetători, observând încă din perioada imediat următoare celui de-al doilea război mondial vârsta înaintată până la care ajungeau mulți dintre locuitorii acelei zone - 100-120 de ani - și constatând că la aceștia bolile grave și incurabile sunt aproape necunoscute, le-au studiat comportamentul și au identificat unele deprinderi specifice de viață. În primul rând, s-a observat că erau persoane foarte evlaviose sau credincioase, indiferent de credința căreia îi aparțineau. În viața unui om, credința este un punct de sprijin, pentru că omul credincios trece altfel prin viață. O trăiește mult mai curat și frumos, din perspectiva nu a unei sănătăți și fericiri lumești, ci a bucuriei veșnice. În al doilea rând, erau persoane care aveau sentimentul vieții, bucuria de a trăi, erau firi optimiste. Cântau, dansau, se bucurau. Indiferent de necazuri sau încercări, omul și în mod deosebit creștinul nu disperă niciodată pentru că știe să Îl descopere în toate, fie bune, fie rele, pe Același Părinte bun și iubitor, care caută să îi arate drumul bun în viață, care duce spre fericirea veșnică. În al treilea rând, aveau o alimentație frugală, ușoară, așa-numita „dietă mediteraneană“, cu efecte benefice asupra sănătății și longevității. Din această alimentație lipsea cu desăvârșire carnea animală, pe care nici nu prea aveau de unde să o procure în arhipelagul lor, dar era prezentă în mare cantitate carnea de pește, recunoscută pentru calitățile sale nutritive. Iar pe lângă aceste obiceiuri de viață și alimentație, erau persoane active, care până la vârste înaintate - de peste o sută de ani - desfășurau numeroase activități fizice și intelectuale, fiind puternic motivate.
Contrar acestor constatări, statisticile mondiale actuale sunt îngrijorătoare în ceea ce privește incidența în permanentă progresie a obezității și a riscurilor care decurg din aceasta: boli cardiovasculare, numeroase forme de cancer, diabet, etc. Se apreciază, spre exemplu, că aproximativ 80% dintre formele de cancer ale omului modern provin din proasta sa alimentație și din obiceiurile sale proaste de viață. Poate nu întâmplător, în cadrul suferinței oncologice, cancerul de colon, numit și „cancerul“ sau „boala proastei alimentații“ se află pe locul secund ca răspândire între formele de cancer. România se află în prezent pe locul trei în privința răspândirii obezității la copii, unul din patru români are obezitate de diferite grade, iar unul din doi are probleme de supraponderabilitate. Mâncarea de tip fast-food sau junk-food este tot mai populară și pare a fi înlocuit în mare proporția masa tradițională, în care familia se reîntregea în jurul mesei și se hrănea sănătos din ceea ce mama gătise cu dragoste pentru familia ei. De aici și multe din aceste efecte negative. Ca să nu mai vorbim despre formele paroxistice ale lăcomiei de mâncare, ceea ce în limbaj medical se numește „bulimie“, prin care, așa cum spuneau Părinții cei duhovnicești din vechime, omul și-a făcut din tiranul pântece un fals dumnezeu, iar cultul sau cinstirea pe care înțelege să i-l aducă este satisfacerea poftelor gurmande până la refuz. Un sfânt precum, Ioan Scărarul, spune despre omul lacom după mâncare că, „dacă ar mânca tot Egiptul și ar înghiți Nilul întreg“, încă mai strigă că e flămând.
Sfinții Părinți consideră că, pe lângă bolile trupești, în viața omului se pot face simțite și unele boli sufletești, adeseori cu efecte mult mai apăsătoare decât cele dintâi, sub forma păcatelor grave și a patimilor. Cea dintâi din lista sau catalogul lor, așa cum o descrie spiritualitatea ortodoxă, o constituie lăcomia pântecelui.
Este o patimă grea și frecvent întâlnită în lumea și în societatea contemporană. De la mâncatul unui covrig pe stradă și până la festinurile gastronomice pe care ni le oferă televiziunea, de la invitațiile la diverse sărbători și până la „mesele dansante“, toate poartă în ele ispita lăcomiei pântecelui în formele ei clasice: dorința de a mânca mult, dorința de a mânca bine, adică mâncăruri rafinate; și faptul de a mânca fără disciplină, fără respectarea unor ore și deprinderi sănătoase din punct de vedere fizic și spiritual sau religios.
Înțelepciunea popoarelor se exprimă foarte nuanțat în privința patimii lăcomiei după mâncare, spunând că fiecare dintre noi „ne săpăm mormântul cu lingura, cuțitul și furculița“, că „ești ceea ce mănânci“, iar o lucrare științifică avertiza asupra acestui lucru încă din titlul ei „Otrava din farfurie“.
Sfaturile Sfinților Părinți, multe dintre ele de Dumnezeu inspirate, par a fi mai actuale astăzi decât atunci când au fost rostite și a se potrivi și mai bine de mâine încolo. Nu par a fi adresate unor creștini din vremuri îndepărtate, din urmă cu un mileniu sau un mileniu și jumătate, ci par a fi fost alcătuite pentru omul modern și pentru viața sa viitoare.
Unele dintre aceste sfaturi de referă și la modalitățile de luptă împotriva unei patimi contemporane - lăcomia pântecelui, pe care o întâlnim astăzi sub diferite forme.
Cea mai importantă dintre aceste recomandări se referă la porunca postului trupesc, susținut de o rânduială a înfrănării interioare. Postul ortodox este definit a fi înfrânarea de la mâncărurile de dulce și de la plăceri trupești, în scopul descoperirii bucuriilor duhovnicești. Dintre alimentele cele mai folosite, mare parte a alimentației omului modern se bazează pe proteina animală. Or, cele mai recente studii, efectuate de către marile institute de cercetare în domeniul oncologiei, din lume, au demonstrat că boala oncologică se dezvoltă mai devreme și cu mai multă rapiditate, conducând spre metastază sau neoplazii la persoanele mari consumatoare de proteină animală. Celula canceroasă este energofagă, are nevoie de energie, de hrană, pentru a se hrăni, de proteină bogată, pe care o găsește foarte ușor în alimentația bazată pe carnea animală. Nu întâmplător populațiile cele mai sănătoase sunt cele care consumă accidental carne animală, înlocuindu-o cu pește, mult mai sănătos și bogat în antioxidanți. Și nu întâmplător, mari institute și clinici din lume recomandă bolnavilor în faze avansate de cancer renunțarea la proteina animală și înlocuirea ei cu hrană vegetală și carne de pește, tocmai pentru a întârzia, dacă nu a opri, evoluția galopantă a acestei boli. Există chiar, peste Ocean, clinici care practică „terapia prin înfometare“, prin suprimarea cărnii animale din dieta și tratamentul bolnavilor de cancer, observând că aceasta încetinește evoluția suferinței.
Și iată cum știința contemporană confirmă încă o dată învățătura de credință și practica ortodoxă, dovedind cât de actuale sunt recomandările creștine pentru o viață cumpătată și disciplinată, cu respectarea perioadelor și rânduielilor legate de post și înfrânare.