Fiindcă vreau să-ți spun că, din punct de vedere social, a râde cu inima nu este rentabil. Este mai comod, mai „corect, din punct de vedere politic”, să fim deprimați decât fericiți. Aparent, poate părea contrariul dar, dacă ești nefericit, trist, poți întotdeauna să găsești pe cineva care să aibă grijă de tine, care să îți arate afecțiune, iubire, recunoștință.
Sunt convins cu încăpățânare că totul se află în noi, că ceea ce căutăm în alții ar trebui să căutăm în noi. Dar este mai ușor să ne gândim că viața a fost rea cu noi decât să fim convinși că nefericirea noastră este propria noastră alegere. Pe de altă parte, nefericitul, deprimatul, vrea să rămână înăuntrul propriei sale suferințe. El consideră că e de preferat să fii deprimat decât responsabil pentru propria persoană.
Dacă te-aș convinge că tristețea, depresia ta, pesimismul tău sunt alegerile tale, știi că ai putea să nu mai ceri ajutorul nimănui?
Tu, însă, știi bine că, prezentându-ne deprimat, trist, te pui în situația de a obține ajutor și afecțiune, pe care altfel nu le-ai avea.
Într-o lume atât de superficială și de iresponsabilă, cine te-ar face responsabil de tristețea ta? Nimeni. Această lume batjocorește, persecută, nu recunoaște o persoană care admite responsabilitatea propriei nefericiri, dar ajută și stimează pe cineva care se înfățișează cu o figură tristă și suferindă, parcă bolnavă, ca și cum ar fi îndurat o suferință, mai curând decât a ales-o.

(Valerio Albisetti, Să râdem cu inima – o metodă simplă pentru a trăi mai senin, Editura Pauline, pp. 31-32)