Etapa finală a „Festivalului Bucuriei”, ediția a IX-a
Peste 300 de tineri și copii, reprezentanți ai 10 protopopiate din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei (E.O.R.I.), au participat la finalul acestei săptămâni, sâmbătă și duminică, la etapa finală a „Festivalului Bucuriei”. Evenimentul a fost organizat cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Siluan, al E.O.R.I., de către parohiile din Protopopiatele Piemonte I și II și găzduit de către Parohia „Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia” – Moncalieri.
Manifestarea a început sâmbătă, 10 iunie, când a avut loc programul sportiv, respectiv fotbal și ping-pong. Duminică, Arhim. Atanasie Rusnac, vicar eparhial al E.O.R.I. dimpreună cu părinți din diferitele zone ale Italiei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia Moncalieri. Apoi, în complexul „Centro Congressi Lingotto - Sala Gialla”, toți cei prezenți au participat ca spectatori sau participanți, la festival.
Aceștia au concurat în duhul frățietății și al bucuriei, la secțiunile: artă plastică (icoană pe lemn și sticlă, pictură, sculptură, pirogravură, ouă încondeiate, desen, etc.), artistică (muzică bisericească, instrumental clasică, populară, ușoară și folk, canto, teatru, poezie, dans, etc.) și sportivă. „Anul acesta Marele Trofeu a fost câștigat de către tinerii din Parohia Sfântul Daniil Sihastrul din Piacenza, reprezentanți ai Protopopiatului Emilia Romagna I. Apoi numeroase premii au fost oferite pentru fiecare subsecțiune: canto, dans, pictură pe sticlă, încondeiat ouă, etc. La secțiunea sportivă am avut echipe de fotbal din șapte protopopiate, premiate cu diplome și cupe. Nu în ultimul rând, aș dori să menționez și faptul că au primit diplome de participare toți concurenții”, a subliniat părintele Doru Vasile Gârboan, coordonator al Departamentului pentru Tineret al E.O.R.I.
La finalul evenimentului, Arhim. Atanasie le-a vorbit celor prezenți despre modul cum a evoluat acest proiect: „Festivalul Bucuriei a debutat în anul 2008, la inițiativa Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, din dorința de a face ceva pentru tineri în sânul Bisericii. De la primele ediții pornite cu o ușoară timiditate, s-a ajuns ulterior, datorită numărului mare de participanți, ca festivalul să aibă două etape: una la nivel de protopopiat și alta, în Duminica Tuturor Sfinților, la nivel eparhial. Anul acesta spre exemplu, am avut o audiență de aproximativ 600 de persoane. Astfel, ne bucurăm pentru faptul că anual numărul participanților crește, și că ei ne mărturisesc că luând parte la Festivalul Bucuriei au ajuns să se simtă parte integrantă din Biserica părinților și a bunicilor lor”.
La eveniment au participat copii și tineri de toate vârstele care au ținut să-și împărtășească impresiile. „Frumusețea cântecului și a dansului popular românesc îmi amintesc de meleagurile de pe care am plecat”, a spus Adrian Ionuț, iar Ana Maria a mărturisit că această experineță a învățat-o care sunt lucrurile pentru care trebuie să se bucure cu adevărat și că Dumnezeu este bucurie.
La final, festivalul a fost încununat de un concert susținut de Corul „Sfântul Mucenic Potiţiu”, al tinerilor din Lazio.