Eu am biruit, Eu sunt cu voi!
Ţineţi minte, fraţilor, aceste două cuvinte ale lui Hristos: „Eu am biruit lumea” şi „ Eu sunt cu voi până la sfârşit”. În istoria tuturor neamurilor şi seminţiilor pământului nu se aminteşte să fi îndrăznit cineva vreodată să rostească aşa cuvinte. Căci aceste cuvinte nu sunt nişte cuvinte obişnuite, ci nişte stâlpi în jurul cărora se învârte viaţa întregii omeniri.
Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea a zis Domnul Iisus Hristos, Biruitorul satanei, al păcatului şi-al morţii. Aşa le-a zis iubiţilor Săi Apostoli. Iar după Înviere, le-a mai zis: Iată eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşenia veacului. Ţineţi minte, fraţilor, aceste două cuvinte ale lui Hristos: „Eu am biruit lumea” şi „ Eu sunt cu voi până la sfârşit”. În istoria tuturor neamurilor şi seminţiilor pământului nu se aminteşte să fi îndrăznit cineva vreodată să rostească aşa cuvinte. Căci aceste cuvinte nu sunt nişte cuvinte obişnuite, ci nişte stâlpi în jurul cărora se învârte viaţa întregii omeniri. (…) Să fii Creştin înseamnă să primeşti în inimă aceste două cuvinte ale Mântuitorului Hristos şi să te conduci după ele. Să fii Creştin înseamnă să birui toate răutăţile prin Hristos Biruitorul. Şi, mai ales, să fii Creştin înseamnă să ştii şi să simţi prezenţa lui Hristos celui viu şi biruitor în fiecare zi ţi în fiecare ceas. Aceasta înseamnă să fii Creştin. „Eu am biruit, Eu sunt cu voi!”.
(Sfântul Nicolae Velimirovici Episcopul Ohridei şi Jicei, Prin Fereastra temniţei, Editura Predania, p. 243)
A născut fără durere, dar sabie a trecut prin inima ei la Răstignirea Mântuitorului
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro