Curtea Bisericii „Sfântul Nectarie” e în forfotă. Credincioșii, unul câte unul, vin să-i mulțumească și să-l sărbătorească pe Sfânt. „Niciodată nu am simțit că mă lasă la greu. L-am rugat și m-a ajutat”. Doamna Maria își pleacă pios capul și, asemeni celorlalți, înaintează spre raclă.

Aici am întâlnit-o pe tânăra blondă cu ochi mari. Poartă în palme o poză și din când în când ridică privirea spre cer. „Am avut probleme foarte mari. Eu am fost bolnavă timp de zece ani. Am fost la un pas de moarte”. Povestea Oanei Mihaela e o poveste spusă pe nerăsuflate, e povestea unui suflet care a cunoscut zbuciumul și războiul lăuntric. Acum își mărturisește credința. „De când l-am descoperit pe Sfântul Nectarie, la fiecare acatist, a schimbat câte ceva pentru mine. Face fluvii de minuni”. Se apropie cu nerăbdare și întoarce poza. E imaginea Sfântului. „Mă rog. Mă rog la el neîncetat”. Pare că spusele ei sunt rupte dintr-o carte despre minuni. Continuă fără oprire, cu o mulțumire de a spune, care-i străbate ființa și-i înfrigurează pe toți cei care trec pe lângă ea. „Eu am cunoscut iadul și nu exagerez. Poate că din exterior pare ciudat, dar până nu ajungi să simți pe pielea ta, nu crezi. Nici eu nu am crezut că o să ajung vreodată să spun asta”. Oana Mihaela are 28 de ani. „Am absolvit Facultatea de Informatică, dar până acum nu am reușit să-mi fac un rost”.

„Cum am ajuns eu la sinucidere? Eu, eu care eram cel mai optimist om!”

Tristețea nu o mai macină. „Am fost internată patru luni la Socola. Am avut trei tentative de sinucidere”. Recunoaște cu tărie, fără teama că ar putea fi judecată greșit. „Boala mea nu a fost diagnosticată. Eram sechestrată în spațiul minții mele, într-un loc cât se poate de prăpăstios. Era ca și cum o armată de oameni mă bombardau din toate părțile. Am avut obsesii cumplite și frici. Era atât de urât în mine! În zece ani de chin nu am avut o oră de liniște. Cum am ajuns eu la sinucidere? Eu, eu care eram cel mai optimist om! A vrut Dumnezeu să mă smerească. Știu de ce am căzut. Din mândrie. Am fost foarte ambițioasă, foarte mândră, foarte centrată pe mine. Nu puteam să accept că Dumnezeu este iubire. Când accepți că Dumnezeu este iubire, se schimbă lucrurile. Luam și câte cincisprezece pastile pe zi. Am renunțat la pastilele de dimineață și de la prânz. Acum iau doar o pastiluță seara. Fricile mele au dispărut. Îmi era frică de orice mă înconjura”.  

Momentul în care s-a trezit la viață a fost când i-a cunoscut pe sfinți: „Mi-a căzut în mână o carte despre viața Părintelui Nectarie și am simtit o energie. Am simțit că trebuie să mă rog. M-a ajutat foarte mult și Părintele Ilie Lăcătușu. De fapt, am ajuns să mă rog datorită duhovnicului meu pe care l-am cunoscut tot printr-o minune. După o noapte groaznică de nesomn, am căzut în fața Maicii Domnului și am strigat că trebuie să mă ajute, că o iau razna de tot. În dimineața aceea, la două ore după acel strigăt, am cunoscut o doamnă care acum îmi este prietenă. Ea m-a îndrumat către duhovnicul meu. Dânsul m-a învățat să mă rog. Era atât de urât în mine...”. Cuvintele ei rămân suspendate într-un moment de meditație. „Cât de urât poate fi într-un om care nu-l cunoaște pe Dumnezeu!”. Imaginea tinerei care a renăscut e tulburătoare. Oana Mihaela a fost la un pas de moarte și mărturisește cu seninătate. Toată ființa ei e împăcată, liniștită. „Sunt departe de a fi luată un exemplu de credință, dar sunt dovada că, după zece ani, am devenit alt om. I-am făgăduit Părintelui Nectarie că, dacă o să mă ajute până la sfârșit, o să-mi botez primul copil cu numele Sfinției sale. E extraordinară puterea Sfinților!”. 

***

În sufletele credincioșilor nu există tăgadă. Mulți dintre cei care-și lipesc fruntea de racla cu Sfintele moaște înlătură nesperanța și caută vindecarea. Întâlnirea Oanei Mihaela cu Părintele Nectarie e pace. Așa cum spune și doamna Maria care i-a dus Sfântului un coșuleț cu flori. „Dacă simți pace sufletească, vine și vindecarea. Dacă îți vindeci sufletul, îți vindeci și trupul”.