Ţi-ai alcătuit un întreg panegiric: vicleană, nerecunoascătoare, mândră, supărăcioasă, neînstare a te ruga lui Dumnezeu. E foarte bun! Trebuie adăugat: bună de nimic şi vrednică de ni­mic. Repetă-le cât mai des, dar în aşa fel încât sufle­tul să vorbească, iar nu mintea să le recite pe de rost. Căci putem avea şi avem o preţuire de sine adânc ascunsă în firea noastră.

Când avem preţuire de sine cuvintele sus-arătate sau cele asemănătoare lor sunt spuse de limbă sau de memorie, iar în suflet trăieşte încredinţarea că „Eu nu sunt ca ceilalţi". Şi lucrul cel mai de mirare este că vicleşugul acesta al sufletului nostru aproa­pe că nici nu poate fi zărit. Astfel, el rămâne ascuns până când Domnul îl va scoate la iveală şi îl va ară­ta în toată urâciunea lui. Am putea să-i ghicim pre­zenţa doar în clipa când vorbele de mustrare ale altora, spuse în faţă sau pe la spate, răspund în noi printr-un ecou de neplăcere şi de ciudă împotriva celor ce vorbesc. Binevoieşte a te cerceta, ca să vezi starea sufletului tău în asemenea cazuri. Dar ia sea­ma că, în vremea cercetării, cea mai mare piedică este îndreptăţirea de sine. (Sfântul Teofan Zăvorâtul)

(Cerească Înțelepciune de la cei de Dumnezeu luminați Dascăli despre Cum să biruim deprimarea, ediția a 2-a, traducere de Constantin Făgețan, Editura Sophia, București, 2008, p. 136)