Duminica a 27-a după Rusalii (Ev. Luca 13, 10-17)

(Lc. 13, 10-13) Şi învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta. Şi iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum; Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, şi ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu.

Iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă. Starea sa poate fi de mare folos duhovnicesc celor care înțeleg că trebuie să culegem cele folositoare din fiecare colțișor. Prin ceea ce se petrecuse cu ea, vedem că diavolul capătă uneori putere asupra unor persoane care cad în păcat și care nu se mai străduiesc să viețuiască în fapte cucernice. Acela ce este stăpânit de diavol, se îmbolnăvește de boli trupești pentru că pe diavol nu-l încântă nimic altceva decât chinurile și cruzimile… Osânditul diavol este pricina bolilor din trupul oamenilor, numai că mărturisim că Adam a greșit el însuși prin fapta sa și, prin aceasta, trupul nostru a devenit predispus slăbiciunilor și stricăciunii.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 96, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 13, 10-13) Şi învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta. Şi iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum; Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, şi ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu.

Membrii Bisericii sunt asemenea unei vii. Ei sunt sădiți cu rădăcinile credinței și făcuți să crească de vlăstarele smereniei… Domnul a așezat în Biserică un turn de apostoli, prooroci și doctori, gata să apere pacea Bisericii, și a săpat în jurul ei când a eliberat-o de sub povara neliniștilor lumești. Nimic nu împovărează mintea mai mult decât preocuparea pentru lume și setea după bogăție ori putere.

O pildă a acestei lucrări a Domnului se află în pericopa despre femeia care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum. De fapt, sufletul ei era gârbovit, neavând harul dumnezeiesc, adică era plecat către foloasele pământești. Iisus a văzut-o și i-a vorbit, iar ea de-ndată a lepădat cele pământești. Cei de față la vindecare erau și ei împovărați de aceleași păcate, iar lor Iisus le-a spus următoarele cuvinte: veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi (Mt. 11, 28). Sufletul acelei femei a început să respire din nou și s-a înălțat precum o vie care a fost curățită și în jurul căreia a fost săpat pământul.

(Sfântul Ambrozie al Milanului,Cel șase zile ale creației 3, 50, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 13, 10-13) Şi învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta. Şi iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum; Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, şi ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu.

Întruparea Cuvântului și însușirea naturii umane au avut loc prin înfrângerea morții, a stricăciunii și a pizmei nutrite împotriva omului de către vicleanul șarpe, pricinuitorul răului. Aceasta ni se vădește deschis prin însăși faptele Sale, slobozind pe fiica lui Avraam din îndelungata sa neputință, stricând stăpânia diavolului și zicând: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Un cuvânt dumnezeiesc și plin de o putere mai presus de om. Din mărinimia Sa alungă boala, întinzându-și mâinile asupra ei, și de-ndată trupul i se îndreaptă. Acum este cu putință a se vedea cum sfântul Său Trup purta în el puterea și lucrarea lui Dumnezeu. A fost însăși trupul Său, și nu a unui alt fiu decât de El, deosebit și aparte de El, cum unii cu nelegiuire și-ar putea imagina.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 96, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 13, 14) Iar mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulţimii: Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei!

Întreaga fire umană, precum această femeie, era aplecată și înclinată spre pământ. Proorocul David cunoaște pe acești dușmani, strigă și spune că au împilat sufletul meu (Ps. 56, 8). Satana și îngerii săi, au plecat la pământ sufletele oamenilor, căci diavolul i-a gârbovit ca să cugete doar la cele pământești și trecătoare, oprindu-i a căuta cele de sus (vezi și Col. 3, 1).

Întrucât Domnul spune acestea despre femeia pe care Satana o legase de optsprezece ani, acum era timpul pentru a fi eliberată de neputința ei, chiar și în zi de sâmbătă. Însă, oamenii s-au scandalizat degeaba pentru vindecarea ei. Și cine ar putea fi acești oameni, decât cei care și ei sunt gârboviți. Pentru că nu au putut pricepe nici cele poruncite de Dumnezeu (Ieș. 20, 8-10), au judecat vindecarea cu inima plecată spre pământ. Ei țineau ziua sâmbetei în litera sa, trupește, și nu au observat însemnătatea sa spirituală.

(Fericitul Augustin, Predica 162B, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 13, 14) Iar mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulţimii: Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei!

Neînțelegând aceasta, mai-marele sinagogii a poruncit ca nimeni să nu fie tămăduit în zi de sâmbătă, pentru că sâmbăta este o prefigurare a viitoarei zile de odihnă. Dar sâmbăta este zi de odihnă de la fapte rele, nu de la cele bune. Porunca spune că, nepurtând povara greșelilor și nefiind lipsiți de faptele cele bune, vom sărbători sâmbăta după moarte. Domnul răspunde în chip duhovnicesc când spune: Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, şi nu-l duce să-l adape? De ce pomenește Iisus de încă o creatură? Pentru a arăta potrivnicilor săi, mai-marilor sinagogii, cele viitoare. Căci, pe lângă evrei, și neamurile își vor stinge setea trupului și fierbințeala adusă de lume din preaplinul izvorului dumnezeiesc. Boul îşi cunoaşte stăpânul şi asinul ieslea domnului său (Is. 1, 3). Oamenii care au fost hrăniți cu iarba care, înainte de a fi smulsă, s-a uscat (Ps. 128, 6), au primit Pâinea care s-a coborât din cer (In. 6, 33).

(Sfântul Ambrozie al Milanului,Tâlcuire la Evanghelia după Luca 7, 174-175, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 13, 14-16) Iar mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulţimii: Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei! Iar Domnul i-a răspuns şi a zis: Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, şi nu-l duce să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iată de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta, în ziua sâmbetei?

Însă Hristos spune că ești dezlegat de neputința ta și este și ea dezlegată. Dar tu, tu nu-ți dezlegi cureaua în zi de sâmbătă? Iar ea, a început chiar în acea zi să țeasă și să muncească? Nu, evanghelistul spune că doar a fost vindecată. Vindecarea a fost o muncă. Tu nu te-ai mâniat din pricina sâmbetei, ci te mânii când Îl vezi pe Hristos lăudat și mărit ca Dumnezeu, îți ieși din minți, te-neci cu mânie și te usuci de ură. Căci una ai în inima ta și alta arăți, de aceea ești osândit de Domnul, care știe felul tău de a gândi. Ești numit pe bună dreptate fățarnic, prefăcut și ticălos.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 96, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 13, 17) Şi zicând El acestea, s-au ruşinat toţi care erau împotriva Lui, şi toată mulţimea se bucura de faptele strălucite săvârşite de El.

Rușinea i-a năpădit pe cei care au gândit asemenea lucruri josnice, împiedicându-se de piatra cea din capul unghiului și sfărmându-se. Când s-au grăbit să îndrepte vasele cele stricate,  aceștia s-au ciocnit de Olarul cel înțelept și s-au împotrivit Taumaturgului. Nu au mai avut cuvânt de apărare. Fără a mai avea ce spune, s-au osândit pe ei înșiși. Au fost reduși la tăcere, neștiind ce să spună. Domnul le-a închis gurile îndrăznețe. Mulțimile care s-au împărtășit din minune se bucurau. Slava și măreția acestei lucrări a dat răspunsul fiecărei căutări și îndoieli a celor ce-L caută cu inimă curată.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 96, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)