(Mc. 15, 43) Şi venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus.

În ceasul al șaselea a fost răstignit. În ceasul al nouălea Și-a dat duhul. Înainte de apusul soarelui a fost înmormântat. În ziua Sabatului a fost în pământ, în mormântul în care Iosif din Arimateea Îl așezase.

(Sfântul Ignatie al Antiohiei, Către tralieni 9, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mc. 15, 43) Şi venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus.

Acesta era Iosif, cel care se ascundea să arate că era ucenic al Său. Acum deveni foarte curajos, după ce Hristos murise. Pentru că nu era o persoană simplă și lipsită de importanță. Era unul dintre cei aflați în conducere și deosebiți cu tărie și după cum vedem, și curajos. Pentru că riscase și el să fie omorât, agonisind ura celorlalți prin ceea ce simțea față de Iisus. A cerut trupul Său și nu a renunțat până nu L-a primit. Și nu numai prin aceasta și-a demonstrat dragostea și curajul pentru El, ci și prin așezarea Sa în noul mormânt (cf. Mt. 27, 60; Mc. 15, 46; Lc. 23, 53).

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 88, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mc. 15, 44) Iar Pilat s-a mirat că a şi murit şi, chemând pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de mult.

După cum ne spune și Evanghelia, cei ce erau de față au rămas uimiți de acestea: după ce S-a tânguit, prin care a arătat păcatul, și-a dat de-ndată duhul. Cei care erau agățați pe cruce erau chinuiți de moarte. De aceea, tâlharilor li s-au zdrobit fluierele picioarelor, ca să moară mai repede și să poată fi dați jos de pe cruce înainte de ziua Sâmbetei (cf. In. 19, 31-32). Dar faptul că El murise deja i-a mirat pe toți. Și noi citim că și Pilat s-a mirat de acestea, atunci când trupul Domnului a fost cerut ca să fie îngropat (Mc. 15, 43-44).

(Fericitul Augustin, Despre Sfânta Treime 4, 13, 16, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mc. 15, 45) Şi aflând de la sutaş, a dăruit lui Iosif trupul.

Mântuitorul este așezat în mormântul destinat altcuiva pentru că a murit pentru mântuirea altora. Căci ce avea El de-a face cu un mormânt, cu care moartea nu avea nici o legătură? Ce avea El de-a face cu un mormânt aici pe pământ, El, Cel care are scaunul în ceruri? Ce avea El de-a face cu un mormânt, El, Cel care a stat în mormânt doar trei zile, nu ca un mort în groapă, ci ca unul ce se odihnește ca într-un pat? (Is. 53, 9)

(Fericitul Augustin, Armonia Evangheliilor 3, 22, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mc. 15, 46) Şi Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă, şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului.

Înfumurarea celor bogați, care chiar și în morminte fiind nu se pot desprinde de bogățiile lor, își primește osânda de la simplitatea și modestia mormântului Domnului. Din aceasta și-a luat și Biserica tradiția, ca jertfa de pe altar să nu fie săvârșită învelind elementele în mătase sau în altceva colorat, ci în pânză albă, precum a fost înmormântat trupul Domnului în giulgiu curat (Mt. 27, 59; Mc. 15, 46; Lc. 23, 53; In. 17, 40).

(Beda Venerabilul, Omilii la Evanghelii, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mc. 15, 46) Şi Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă, şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului.

Dacă trupul Său a rămas în mormânt, atunci când s-a coborât în lumea de jos?

 Toate acestea spuse mai sus arată nebunia celor care spun că Cuvântul S-a schimbat în oase și carne (Cuvântul a asumat oasele și carnea trupească - n.tr.). Pentru că, dacă ar fi fost așa, n-ar mai fi fost nevoie de un mormânt. Pentru că trupul ar fi mers de unul singur să propovăduiască duhurilor din iad. Însă, fiind așa cum era, El Însuși (Cuvântul - n.tr.) a mers să propovăduiască, în timp ce trupul înfășurat în giulgiu de către Iosif a rămas pe Golgota (Mt. 27, 59-60; Mc. 15, 46; Lc. 23, 53; In. 19, 40-41). Și astfel, ni s-a demonstrat tuturor că trupul nu a fost Cuvântul, ci a fost trupul Cuvântului.

(Sfântul Atanasie cel Mare, Scrisoarea 59 către Epictet, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mc. 16, 1) Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă.

În vremea Vechiului Testament, sâmbetei i se aducea o cinste înaltă. Acum, sub Evanghelie, ziua de odihnă a fost transformată și cinstită ca ziua Învierii Domnului. Înainte, ziua sâmbetei a aparținut pedagogiei și prescripțiilor Legii. Atunci când Însuși Stăpânul a venit și le-a împlinit pe toate pentru noi, tot ceea ce a prefigurat venirea Sa a fost transformat. Vechea zi a sâmbetei a fost ca o lumânare aprinsă în noapte înainte de răsărirea și apariția Soarelui (cf. In. 20, 26; Evr. 8, 13; Apoc. 1, 10).

(Sfântul Atanasie cel Mare, Omilii, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mc. 16, 1) Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă.

Femeile au fost primele care au preaslăvit pe Hristos Cel Înviat, iar apostolii primii care au suferit pentru El. Femeile erau pregătite cu miresme, iar apostolii pentru chinuri. Femeile au intrat în mormânt, iar apostolii aveau să intre curând în temnițe. Femeile s-au grăbit să-și arate lauda, iar apostolii au îmbrățișat lanțuri pentru El. Femeie au vărsat mir, iar apostolii și-au vărsat sângele.

(Petru Hrisologul, Predica 79, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mc. 16, 2)Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt.

Toate Evangheliile se referă la perioada când cerurile abia începeau să însenineze la răsărit (cf. Mc. 28, 1; Mc. 16, 2; Lc. 24, 1; In. 20, 1). Însă acest lucru nu se petrece până când soarele nu începe să răsară.

 Pentru că noi înțelegem prin răsărit strălucirea împrăștiată de către soarele ce tocmai răsare. Marcu nu se află în dezacord cu ceilalți Evangheliști, care spun fiind încă întuneric (In. 20, 1). Pentru că, atunci când se luminează de ziuă, ceea ce mai rămâne din noapte se trece pe măsură ce soarele continuă să răsară.

(Fericitul Augustin, Armonia Evangheliilor 3, 24, 65, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mc. 16, 2)Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt.

În ceasul acestei preasfinte dimineți ne-am învrednicit de un mare dar din slava biruinței Domnului asupra morții. Căci la ivirea zorilor acelei zile, femeile s-au deșteptat de slujirea pe care o aduceau Domnului. Duhovnicește vorbind, noaptea deja se îndrepta către un răsărit ce începea să se ivească (cf. Mt. 28, 1; Mc. 16, 2; Lc. 24, 1). El, care este creatorul și administratorul timpului, a înviat în timpul ultimei părți a nopții. Și astfel, întreaga zi este transformată în sărbătoare, luminată de strălucirea învierii Sale.

(Beda Venerabilul, Omilii la Evanghelii 2, 7, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mc. 16, 2)Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt.

Așa cum se spune în Evanghelie, citim că mironosițele au venit la mormânt în seara ce se lăsa spre dimineața duminicii și înțelegem că s-au pornit spre mormânt de cu seară, dar n-au ajuns decât atunci când începea să se ivească dimineața duminicii, adică, au pregătit miresmele cu care voiau să ungă trupul lui Hristos (sâmbătă) seara, însă le-au adus la mormânt abia dimineața.

 Matei, pentru a fi concis, a scris despre aceasta cu mai puține detalii (cf. Mt. 28, 1), însă ceilalți evangheliști (Mc. 16, 1-2; Lc. 24, 1) arată mult mai clar ordinea în care acestea s-au petrecut. După ce vineri Domnul a fost înmormântat, femeile au plecat de la mormânt și au pregătit miresmele și mirurile, atât cât au avut timp să o facă. Apoi, s-au oprit din munca lor din cauza zilei de sâmbătă, după porunca dată lor (cf. Ieș. 12, 16; 20, 8-10). Când ziua sâmbetei s-a terminat și venise seara, vremea lucrului revenise. Fiind neclintite în evlavia lor, au adus miresmele pe care n-au apucat să le termine de pregătit (despre care vorbește Marcu), ca să poată să-L ungă (Mc. 16, 1). 

(Beda Venerabilul, Omilii la Evanghelii 2, 7, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mc. 16, 3) Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?

Este piatra de la ușa mormântul sau de la ușa inimilor voastre? De la mormânt sau din fața ochilor? Voi, ale căror inimii sunt zăvorâte, ai căror ochii sunt închiși, nu puteți vedea slava mormântului deschis. Turnați uleiul pe care l-ați adus, dacă vreți să vedeți slava, nu pe trupul Domnului, ci pe ochii inimilor voastre. Și atunci, prin lumina credinței, veți vedea ceea ce din lipsa credinței zace acum ascuns în întuneric (Apoc. 3, 18).

(Petru Hrisologul, Predica 82, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mc. 16, 3) Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?

Domnul și Mântuitorul nostru a descoperit ucenicilor slava Învierii Sale treptat și nu deodată, și aceasta pentru că, fără îndoială, atât de marea era virtutea minunii, încât inimile slabe ale muritorilor n-ar fi putut înțelege (importanța) acestor fapte deodată. Hristos a privit la fragilitatea celor care-L căutau. Celor care au fost primii la mormânt, atât femeilor aprinse de dragoste pentru El, cât și bărbaților, le-a arătat piatra răsturnată (cf. Mt. 28, 2; Mc. 16, 4; Lc. 24, 2; In. 20, 1). Pentru că trupul Său nu mai era acolo, le-a arătat giulgiurile (cf. Lc. 24, 12; In. 20, 3-7) în care fusese înfășurat și lăsat acolo singur. Apoi, femeilor care-L căutau cu ardoare, care erau zăpăcite în mintea lor de cele ce aflaseră despre El, le-a arătat o vedenie de îngeri (cf. Mt. 28, 1-5; Mc. 16, 1-6; Lc. 24, 1-10) care a fost dovada că a înviat. Astfel, după ce mai înainte a fost răspândită vestea Învierii Sale, Însuși Domnul puterilor și Împăratul Slavei S-a descoperit și ne-a arătat un lucru înalt: a biruit moartea, din care gustase pentru o vreme.

(Beda Venerabilul, Omilii la Evanghelii 2, 9, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mc. 16, 4) Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare.

Nici piatra și nici pecețile mormântului nu L-au putut ține pe Hristos închis.

Moartea zace biruită de către El, căci a călcat peste groapa de foc a iadului.

Cu El, o mulțime de sfinți s-au ridicat la ceruri,

Și celorlalți S-a arătat, lăsându-i să-L atingă (cf. Mt. 27, 52-53; 28, 1-10; Lc. 24, 39-40; In. 20, 17; Fap. 1, 3).

(Prudențiu, Scene din istoria sacră, 43, Mormântul lui Hristos, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mc. 16, 4) Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare.

Îngerul a răsturnat piatra de la ușa mormântului nu ca să deschidă calea Domnului, ci ca să dovedească oamenilor ca El deja înviase. Cum pântecele fecioarei a fost închis, așa și mormântul a fost închis, dar totuși, El a venit în lume prin pântecele ei închis și a plecat din lume prin mormântul care era și el închis (deschiderea pântecelui la nașterea Sa este văzut ca o analogie a deschiderii mormântului la Învierea Sa - n.tr.).

(Beda Venerabilul, Omilii la Evanghelii 2, 7, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mc. 16, 5) Şi, intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat.

Evanghelistul Marcu ne spune că femeile au intrat în mormânt și au văzut un tânăr șezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veșmânt alb și s-au spăimântat (Mc. 16, 5). În versiunea de la Matei, piatra era deja răsturnată și îngerul ședea deasupra ei (Mt. 28, 2; se pune problema dacă ele au văzut doi îngeri sau același înger de mai multe ori - n.tr.). Explicația ar putea fi aceea că Matei n-a spus nimic despre îngerul pe care L-au văzut atunci când au intrat în mormânt, iar Marcu n-a spus nimic despre cel pe care l-au văzut stând la ușă. În felul acesta, văzând doi îngeri, au presupus că sunt două arătări separate ale lor.

(Fericitul Augustin, Armonia Evangheliilor 3, 24, 63, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mc. 16, 5) Şi, intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat.

Ceea ce cunoaștem despre acesta, conform unei descrieri făcute de niște contemporani de-ai noștri care au fost în Ierusalim și care, la întoarcere, ne-au consemnat în scris ceea ce au văzut acolo: era o cameră zăvorâtă și săpată în piatră. Înălțimea ei era cât un om care îi putea atinge tavanul cu capul, stând în picioare. Intrarea era orientată spre răsărit, iar piatra de care ne vorbește Evanghelia era așezată peste ea. Înăuntru, în dreapta cum intri, era locul special pregătit pentru așezarea trupului Domnului, un loc lung de aproape doi metri și înalt de un pic peste jumătate de metru. Deschiderea nu era ca la mormintele obișnuite, de deasupra, ci în întregime dintr-o parte, pe unde trupul putea fi așezat înăuntru.

(Beda Venerabilul, Omilii la Evanghelii 2, 10, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mc. 16, 5) Şi, intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat.

De ce un tânăr (cf. Mc. 16, 5)? Cei morți, la înviere, după cum spune Apostolul, vor fi la măsura vârstei deplinătății lui Hristos (Efes. 4, 13), adică, la vremea tinereții, care nu mai are nevoie de nici o dezvoltare și care este liberă de orice slăbiciune, deplină în toate privințele, având plinătatea puterii.

(Sfântul Isidor de Sevilla, Hotărâri 1, 29, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mc. 16, 5) Şi, intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat.

Să luăm aminte la ceea ce înseamnă că îngerul stătea în partea dreaptă. Căci partea stângă nu poate însemna decât această viață, iar partea cea dreaptă, viața veșnică. Și astfel, de vreme ce Mântuitorul nostru a trecut dincolo de mortalitatea acestei vieți, așa cum se cuvine, și îngerul care a venit să anunțe venirea Sa în viața cea veșnică, stă de-a dreapta. Și a venit îmbrăcat în alb pentru că anunța bucuria acestei sărbători.

(Sfântul Grigorie cel Mare, Omilii 21, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mc. 16, 5) Şi, intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat.

Așa cum se cuvenea, se spune că vestitorul Învierii Sale ședea (Mt. 28, 2; Mc. 16, 5), ca prin șederea sa să prefigureze pe Hristos, biruitorul celui ce a creat moartea, Care mai apoi se va înălța în scaunul veșnicei Sale împărății.

Șederea pe tron este actul unui împărat, iar șederea la locul unei jertfe este actul unui Înalt Preot. Pentru că Mântuitorul nostru a binevoit să devină pentru noi atât împărat, cât și preot în același timp; preot, ca să ne curățească în întregime de păcate, fiind și jertfă prin pătimirile Sale, iar împărat, pentru ca să așeze peste noi o veșnică împărăție. Îngerii care au vestit Învierea Sa s-au arătat șezând ca să simbolizeze faptul că Hristos, după ce a biruit moartea, a plecat să-Și ia înapoi scaunul Său din împărăția cerească. Îngerii s-au arătat și stând în picioare (Lc. 24, 4) pentru a ne arăta că Hristos mijlocește pentru noi în tainele Tatălui ca Mare Preot.

(Beda Venerabilul, Omilii la Evanghelii 2, 7, 10, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mc. 16, 6) Iar el le-a zis: „Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus”.

Când ne închinăm sfintei și dătătoarei de viață cruci, înțelegem că ea este făcută dintr-un pom. Nu ne închinăm pomului în sine (Doamne ferește), ci chipului ei ca un simbol al lui Hristos. Căci El le-a spus, prevenindu-i, atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului (Mt. 24, 30), referindu-se prin aceasta la cruce. Același lucru l-a spus și îngerul femeilor: ştiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi (Mt. 28, 5; Mc. 16, 6). Și Apostolul a spus: propovăduim pe Hristos cel răstignit (1 Cor. 1, 23). Pentru că sunt mulți numiți Iisus și mulți care pretind a fi Iisus, însă noi slăvim pe Cel răstignit. El nu spune străpuns, ci răstignit. De aceea, este de datoria noastră să slăvim semnul lui Hristos. Căci, oriunde ar fi semnul, acolo va fi și Hristos. Însă nu se cuvine să ne închinăm materialului din care este alcătuit chipul crucii, chiar dacă este din aur sau din pietre prețioase.

(Sfântul Ioan Damaschin, Credința Ortodoxă 4, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mc. 16, 6) Iar el le-a zis: „Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus”.

Învierea în care credem este aceea care a fost deja vădită în învierea Domnului nostru. Pentru că El este cel care a înviat pe Lazăr după ce acesta a stat patru zile în mormânt (cf. In. 11, 1, 44), pe fiica lui Iair (cf. Mc. 5, 21-43) și pe fiul văduvei (cf. Lc. 7, 11-15). El este Cel care a înviat la porunca Tatălui după trei zile, Care este și chezășia învierii noastre. Căci spune Hristos: Eu sunt învierea şi viaţa (In. 11, 25). Acum, Același care a scos pe Iona teafăr și nevătămat din pântecele chitului după trei zile (Iona 2, 1-10) și care a scos pe cei trei tineri din cuptorul Babilonului și pe Daniel din gura leilor (Dan. 3, 1-30; 6, 1-28) are El Însuși puterea să învieze.

(Constituțiile Apostolice 5, 1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mc. 16, 6) Iar el le-a zis: „Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus”.

Hristos a murit, dar prin aceasta a înfrânt moartea; în El a sfârșit ceea ce ne înfricoșa pe noi pentru că a luat-o asupra Sa și a biruit-o, precum un brav vânător prinde și junghie un leu (cf. 1 Sam. 17, 34-36). Unde este moartea? Caut-o în Hristos, căci nu mai există; însă a existat și acum a murit. O, viață! O, moarte a morții! Fii și tu cu inimă bună, căci va muri și în noi. Ceea ce s-a petrecut cu El se va petrece și cu noi; moartea va muri și din noi.

Când? La sfârșitul lumii, la învierea morților, în care nădăjduim și despre care nu avem nici o îndoială.

(Fericitul Augustin, Predica 233, 3-4, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mc. 16, 6) Iar el le-a zis: „Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus”.

Hristos a coborât la iad pentru a elibera pe cei ținuți acolo. Într-o clipă, a șters toată vechea noastră datorie dobândită sub Lege, ca să ne ducă în cer unde nu este moarte, ci numai viața cea veșnică. Prin botezul pe care tu, noule luminat, tocmai l-ai primit, te împărtășești din aceste binecuvântări. Inițierea ta în viața harului este chezășia învierii tale. Botezul tău este făgăduința vieții cerești. Prin scufundarea ta, ai imitat înmormântarea Domnului, iar când ai ieșit din apă te-ai făcut conștient doar de realitatea învierii... Harul Duhului lucrează într-un chip tainic în baptisteriu, iar înfățișarea exterioară nu trebuie să întunece minunea sa. În timp ce apa slujește ca instrument, harul este cel care renaște. Harul schimbă pe tot cel care este așezat în baptisteriu precum sămânța se transformă în pântece. Harul reînnoiește pe toți cei care se afundă în apă precum metalul este remodelat în cuptor. Le descoperă tainele nemuririi și îi pecetluiește cu garanția învierii. Aceste minunate taine sunt simbolizate pentru voi, noilor botezați, chiar și prin veșmintele pe care le purtați.

Priviți cum sunteți înveșmântați în semnele vizibile ale acestor binecuvântări. Lumina strălucitoare a veșmântului vostru stă ca mărturie a nestricăciunii. Pânza albă înfășurată în jurul capului ca o diademă arată libertatea voastră. În mâini țineți semnul biruinței asupra diavolului. Hristos vă arată că ați înviat din morți și o face într-un chip simbolic, însă curând va descoperi pe deplin realitatea aceasta dacă păstrăm veșmântul credinței nepătat și nu lăsăm păcatul să stingă candela harului. Dacă păstrăm coroana Duhului, Domnul ne va chema din ceruri cu o voce de o măreție nemaipomenită, însă foarte blândă: veniți, binecuvântații Tatălui meu, moșteniți împărăția pregătită vouă încă de la întemeierea lumii. Pentru că a Sa este slava și puterea, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

(Vasile din Seleucia, Omilie la Paști, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)