(Foto) Procesiunea scoaterii spre închinare a moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva, 2018

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

(Foto) Procesiunea scoaterii spre închinare a moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva, 2018

La primele ore ale dimineții, joi, 11 octombrie 2018, sute de credincioși dimpreună cu soborul de slujitori ai Catedralei Mitropolitane ieșene, avându-l în frunte pe Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, au înalțat rugăciuni și au participat la procesiunea cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, așezând racla sfintei spre închinare pelerinilor veniți din întreaga țară.

Programul continuă cu Taina Sfântului Maslu, Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie săvârșite de PS Calinic Botoșăneanul.