Noi ne făgăduim să-L urmăm pe Iisus în marea călătorie interioară a întoarcerii la Tatăl, şi prin simpla noastră hotărâre Providenţa divină realizează treptat această dorinţă a noastră. Aşa dăm de primul examen de admitere: examenul crucii.

Până aici noi eram o sumă de dorinţe şi aranjamente pământeşti, care întunecau puţin – dacă nu mai mult – chipul lui Iisus din viaţa noastră.

Deci, la acest loc al hotărârii, crucea este o linie înainte a dorinţelor noastre pământeşti (omeneşti), peste care coboară Dumnezeu o dungă de-a curmezişul. Providenţa, urmărind interesul nostru veşnic, trimite peste socotelile noastre corecturi divine. Toate aceste corecturi le simţim ca o experienţă de cruce: trebuie să treacă puţină vreme de reculegere  ca să pricepem că „aşa cum s-a petrecut” a fost cel mai bine. Iar nu cum am fi vrut „noi” în îngustimea noastră.

Suferinţa aceasta, care ne simplifică treptat viaţa, care ne pune condiţia crucii în faţă, e simbolul nesfârşitei posibilităţi de desăvârşire.

(Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca – Despre durerile oamenilor, vol. 6, Editura Credinţa Strămoşească, 2012, pp. 39-40)