Exponatul lunii decembrie 2022: Tabloul Mitropolitului Petru Movilă al Kievului

Documentar

Exponatul lunii decembrie 2022: Tabloul Mitropolitului Petru Movilă al Kievului

Muzeul Mitropolitan din Iași, în parteneriat cu portalul doxologia.ro, aduce în atenția publicului încă un obiect care a fost selectat pentru a fi pus în valoare ca exponat al lunii decembrie 2022: Tabloul Mitropolitului Petru Movilă al Kievului, expus în sala Sinaxar, în prima nișă pe partea stângă, în cadrul expoziției de artă sacră „Rugăciune și paisianism”. De asemenea, trebuie precizat că acest tablou a fost expus pentru prima dată în Muzeul Mitropolitan Iași, în cadrul expoziției „Chipuri icoane și cărți pentru suflet: moldoveni în Ucraina, ucraineni în Moldova - mărturii de artă sacră secolele XVI-XIX”.

Tabloul este pictat în ulei, pe o pânză prinsă pe sasiul original (ușor descentrat), având dimenisunile de 118 x 79 cm. Peste sasiu, a fost aplicată ulterior o ramă aurie, ce păstrează proporțiile acestuia peste care a fost prinsă în partea inferioară o etichetă metalică cu inscripția în limba română cu alfabet latin: „Mitropolitul Petru Movilă al Kievului”.

Sfântul Ierarh Petru Movilă este reprezentat bust, frontal, ușor orintat spre stânga, pe un fond unitar de culoare închisă, încadrat într-un chenar oval. Cu mâna dreaptă binecuvintează, iar cu mâna stângă ține cârja arhierească, înfășurată într-o pateriță ușor transparentă. Pe cap, ierarhul are o camilafcă neagră de tip „klobuk” patriarhal rusesc, având central o cruce cu brațele rotunjite și împodobită cu 5 pietre mari albe (una centrală și câte una pe fiecare braț) și mai multe mici, marginale. Vălul de la camilafcă coboară peste mantia arhierească de culoare verde și îi acoperă în partea superioară cele două table roșii cu câte o cruce malteză. Mantia aceasta cu două panglici orizontale, formate din două dungi albe și una roșie-centrală este specifică Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ruse. Mitropolitul Petru Movilă a avut titulatura de Mitropolit al Kievului, Haliciului (Galiția) și a Toată Rusia, astfel se justifică purtarea acestei mantii arhierești.

Pe sub mantia arhierească se vede reverenda neagră, încheiată în jurul taliei cu doi nasturi. Peste reverendă, în partea superioară se pot vedea însemnele arhierești: crucea pectorală și engolpionul cu Iisus Hristos binecuvântând, înconjurat de 21 de raze.

În partea superioară, stânga este pictat într-un scut, blazonul Mitropolitului Petru Movilă, având în partea superioară central - mitra episcopală, iar în partea dreaptă crucea și în stânga cârja arhierească. Scutul este împărțit în șase părți ce cuprind și stema Moldovei, stema Țării Românești sau stema movileștilor. Scutul este înconjurat pe laterale de inițialele „П”, „М”, „А”, „М”, „K”, „Г”, „Е”, „K”, „А”, „П”.

În partea superioară a tabloului se distinge o inscripție în relief, acoperită de fondul pictural. Citind-o cu greu, am descoperit că scrie „ГЄОРГИ МОВЇЛЪ АРХЇЄПЇСKOП ШИ МИТРОЛЇТ ЛА АНV 1581”, ceea ce mă duce cu gândul că acest tablou al Mitropolitului Petru Movilă al Kievului, a fost repictat peste un tablou mai vechi al Mitropolitului Gheorghe al III-lea (Movilă) al Moldovei. Cu siguranță, acest tablou va fi supus unor cercetări de către colegii de la Centrul de Conservare și Restaurare a Patrimoniului de Artă Creștină „RESURRECTIO” și de către colegii de la Centrul Mitropolitan de Cercetări „TABOR” pentru a se lămuri alte detalii tehnice ce țin de datarea perioadei în care a fost repictat, sau gradul de repictare a acestui tablou.

De asemenea, pe spatele tablului sunt două inscripții în limba română cu alfabet chirilic, una acoperită, dar totuși lizibilă în partea superioară, ușor spre stânga: „ГЄѠРГІЄ MОВИЛЪ”, iar mai jos, centrat foarte vizibilă se vede inscripția „ПЄТРV MOBЙЛЪ Митрополїтѵл Кїєвѵлѵй дєла 1632 пънъ ла 1655.”

Până la alte cercetări despre starea repictării tabloului, pentru a mă lămuri cu gradul de rudenie dintre Mitropolitul Gheorghe Movilă și Mitropolitul Petru Movilă, am căutat câteva date istorice, pe care le redau în cele ce urmează.

Mitropolitul Gheorghe al III-lea (Movilă) al Moldovei, născut în 1540 în familia logofătului Ion Movilă (călugărit mai târziu ca Ioanichie), a fost călugărit la Mănăstirea Probota, apoi egumen la Sucevița și de două ori, între anii 1577-1581 și 1582-1587, episcop de Rădăuți. A fost Mitropolit al Moldovei de patru ori: 1581-1582, 1588-1591, 1595-1600 și 1601-1605.

Sfântul Ierarh Petru Movilă s-a născut la Suceava, pe 10 ianuarie 1597, în familia boierească a Movileștilor, ca fiu al lui Simion Movilă (fratele Mitropolitului Gheorghe al Moldovei), care va domni în Țara Românească între anii 1601-1602 și în Moldova între 1606-1607, și al soției acestuia, Marghita, călugărită ulterior sub numele de Melania. Tatăl său a avut ca frați pe Ieremia Movilă, domn al Moldovei între 1595-1606 și pe Mitropolitul Gheorghe Movilă al Moldovei, ce a păstorit între 1595-1600. Dintre frații Sfântului Petru Movilă,  Datorită unei chemări lăuntrice, dar și sub înrâurirea starețului Lavrei Pecerska, arhimandritul Zaharia Kopâstenski, a hotărât să se călugărească, fiind tuns în monahism, în Lavră, după anul 1625. În toamna anului 1627 a fost ales egumen al Lavrei Pecerska, la vârsta de 31 de ani.

Așadar, vă invităm să vizitați Muzeul Mitropolitan pentru a vedea obiectul prezentat în acest articol, dar și pentru a descoperi multe alte odoare păstrate peste vremuri de Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

Citește despre: