Un „bătrân”, („stareț”), în copilărie, văzând supărarea tatălui său din pricina unei mari secete care amenința să nimicească întreaga recoltă de grâne, s-a dus pe un câmp cu cânepă din grădină și a început să se roage: „Doamne, Tu ești bun, Tu ne-ai făcut, ne hrănești și ne îmbraci. Tu vezi, Doamne, cum se întristează tatăl meu pentru că nu plouă. Fă să cadă ploaie pe pământ.” Și îndată s-au strâns nori și a căzut ploaie, și pământul s-a umplut de apă.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, p. 274)