Familia este un organism viu, şi în acest organism au loc mereu schimbări. Acesta este un proces inevitabil: ne maturizăm, îmbătrânim; se nasc, cresc şi devin adulţi copiii noştri, se petrec cu noi alte evenimente importante. Viaţa familială constă din anumite stadii, etape şi fiecare dintre aceste trepte forţează viaţa noastră să se schimbe nu numai exterior, ci şi lăuntric.

Relaţiile dintre soţi se schimbă şi ele, nu stau pe loc: ori se dezvoltă, şi această dezvoltare poartă un caracter pozitiv, ori, dimpotrivă, se înrăutăţesc, adică soţii se dovedesc a fi nepregătiţi pentru schimbările din viaţa lor. Oamenii cu familie sunt pur şi simplu obligaţi să înveţe să se adapteze la aceste modificări. Dacă soţii nu vor să se schimbe ei înşişi şi să îşi schimbe atitudinea faţă de situaţia ce s-a creat, căsnicia lor nu va ţine mult.

Elena Arhipova, psiholog de familie, scrie: „Cât de des putem vedea fete care, căsătorindu-se, nu vor deloc să îşi asume rolul de soţie, care vor ca totul să fie la fel ca înainte, fără nici o responsabilitate; sau băieţi care, după ce li se naşte un copil, în loc să-şi asume responsabilitatea, încearcă să se refugieze în trecutul lipsit de grijă al chefurilor şi distracţiilor cu prietenii!

Cât de des părinţii adolescenţilor, străduindu-se să păstreze stilul de viaţă pe care îl aveau când copilul lor era mic de tot, nu vor să recunoască faptul că odraslele lor au crescut deja!

Tocmai aceasta este contradicţia fundamentală a vieţii de familie: refuzul de a merge înainte, frica de a pierde lucrurile bune din trecut (că doar în ele a fost investit atâta timp, nu?), dorinţa de a atinge o anumită stare ideală a familiei şi de a o «congela», de a o prelungi pentru toată viaţa.

În loc să se schimbe ei înşişi potrivit momentului şi situaţiei, pedepsesc cu asprime pe oricine se străduie să introducă schimbări. Părinţii nu înţeleg că odraslele care s-au făcut mari nu mai pot interacţiona cu ei la fel ca înainte: acestea sunt mai flexibile, vor schimbări, însă părinţii iau asta ca pe o neascultare şi răspund prin măsuri punitive.

Una dintre calităţile cele mai preţioase în viaţa de familie este gândirea flexibilă, capabilă de creaţie. Perechile care posedă această calitate vor străbate cu succes toate perioadele vieţii.”

(Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale: prevenire și rezolvare, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2013, pp. 148-150)