La un moment dat, copilul va dori singur să ţină post, şi pentru aceasta trebuie să-l pregătim în familie. Atunci, cu ajutorul mamei, al tatălui şi al preotului, în ajunul unei zile de post copilul va zice: „Nu voi mânca ciocolată în Postul Mare, iar când voi merge în Postul Crăciunului la bunica în vizită nu o voi ruga să-mi pună desene animate la televizor”.

Aşa începe postul pentru copil, atunci când el refuză ceva ce îi place, pentru Hristos. Sigur că va fi mai înţelept să combinăm un astfel de refuz cu ceea ce recomandă canoanele bisericeşti. Rar întâlneşti copii care să-ţi ceară neapărat salam sau chifteluțe, dar a renunţa la îngheţată sau ciocolată este un lucru mult mai serios pentru ei.

Tocmai acesta este postul copiilor care poate începe pentru oricine, la vârste diferite: trei, patru sau cinci ani. Cunosc copii care postesc conştient de la trei ani, iar la cinci ani majoritatea copiilor crescuţi în familii îmbisericite postesc în mod regulat. La vârsta de şapte, opt, nouă ani este de dorit ca cei mici să fie învăţaţi să postească deja ca adulţii, în sensul trupesc, dar şi sufletesc al postului.

(Preot Maxim Kozlov, Familia – ultimul bastion: răspunsuri la întrebări ale tinerilor, traducere din limba rusă de Eugeniu Rigoti, Editura Sophia, București, 2009, pp. 205-206)